Ministrul demis al Afacerilor Interne, Lucian Bode, nominalizat pentru preluarea aceluiaşi portofoliu în viitorul Executiv, afirmă că nu există nicio legătură între audierea sa din Parlament, miercuri după-amiază, şi amplele acţiuni organizate de Poliţia Română şi DIICOT pentru destructurarea unor grupuri infracţionale, dintre care unele acţionau de ani sau chiar de peste un deceniu. E "o simplă coincidenţă", susţine Bode.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"O simplă coincidenţă şi credeţi-mă că am discutat, ştiind că voi fi audiat astăzi în comisie, am discutat cu factorii responsabili, coordonatori ai acestei acţiuni. Această acţiune este programată de foarte mult timp, aţi văzut că nu doar astăzi, tot anul am desfăşurat peste o mie de altfel de acţiuni, peste 9.000 de percheziţii. Astăzi, într-adevăr, o operaţiune istorică, nici nu mai contează că este astăzi, sau era mâine sau se desfăşura în urmă cu câteva zile, este important rezultatul”, a declarat Lucian Bode, la finalul audierilor din Parlament, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.  
 
Bode s-a arătat "absolut convins" că va avea o bună colaborare cu viitorul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.
 
Miercuri, procurorii DIICOT au făcut şase percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional care a sustras motorină de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Gruparea activa încă din 2017 şi a produs Guvernului SUA un prejudiciu de peste 2 milioane de dolari.
 
Tot miercuri, procurorii DIICOT Ploieşti au făcut trei descinderi în Ploieşti şi Constanţa, la sediul companiei Rompetrol Rafinare S.A într-un dosar în care sunt cercetate infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură şi înşelăciune. Anchetatorii suspectează că reprezentanţii rafinăriei Vega din Ploieşti au depus declaraţii false la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova privind ecologizarea unui batal întocmind documentaţia aferentă costurilor pentru astfel de operaţiuni în valoare de peste zece milioane de lei.
 
Un număr de 18 percheziţii domiciliare au avut loc în judeţul Iaşi, fiind vizată destructurarea unui grup organizat care se ocupa cu înşelăciuni în domeniul imobiliar, prin intermediul unor acte juridice false. Prejudiciul în acest caz se ridică la 2,5 milioane de euro.
 
Tot miercuri, şaisprezece percheziţii au avut loc în Neamţ, inclusiv la trei instituţii, printre care şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, într-un dosar privind decontări fictive de concedii medicale, cu un prejudiciu de 6 milioane de lei.
 
IGPR anunţase că desfăşoară, miercuri, 47 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică, trafic de droguri şi infracţiuni împotriva patrimoniului, cu consecinţe deosebit de grave. În cadrul acestir acţiuni au loc 457 de percheziţii, iar 367 de persoane urmează să fie duse la audieri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.