Secretarul general al PNL Lucian Bode le-a transmis, sâmbătă, liberalilor de la Cluj, că partidul nu se va opri pe 9 iunie şi a punctat că „aAvem de câştigat alegerile prezidenţiale şi avem de dat un Guvern pentru următorii 4 ani”. El a venit cu o pălărie pe care şi-a scos-o în faţa celor prezenţi în sală, la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL de la Cluj şi a spus: „Jos pălăria pentru organizaţia Cluj!”.
„România traversează o perioadă fastă, cu perspective foarte bune pe termen mediu şi lung. E meritul PNL, e efortul comun al echipei din fruntea statului român, al preşedintelui, al Guvernului, al europarlamentarilor şi parlamentarilor noştri şi, nu în ultimul rând, al aleşilor noştri pe plan loc. Pe 9 iunie avem de dat o dublă bătălie. Bătălia pentru alegerile locale se dă concomitent cu cea pentru alegerile europarlamentare. Este datoria noastră să trimitem la Bruxelles o echipă cât mai bine pregătită. Daniel Buda a făcut o treabă extraordinară şi ştie cât de important este să avem legitimitate acolo. Avem nevoie de un scor cât mai mare pentru o reprezentare adecvată în Parlamentul European. Clujul îl trimite la Bruxelles pe Daniel Buda pentru un nou mandat. Nu ne oprim pe 9 iunie. Avem de câştigat alegerile prezidenţiale şi avem de dat un Guvern pentru următorii 4 ani, cel puţin pentru următorii 4 ani, aşa că mai este foarte mult de muncă. Rămâneţi mobilizaţi şi organizaţi pentru împlinirea proiectului liberal. Jos pălăria pentru organizaţia Cluj!”, a declarat Lucian Bode, sâmbătă la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL de la Cluj.
El a mai spus că „ne aşteptăm şi ne aşteaptă o luptă importantă în această campanie”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
„De ce suntem aliaţi cu PSD? De ce avem această Coaliţie? Am făcut această Coaliţie atunci când războiul bătea la uşă. După o criză politică declanşată de USR, nu aveam altă soluţie pentru a menţine România pe linia de plutire. Nu a fost o decizie uşoară, dar am fost împinşi spre această soluţie. Deşi avem o relaţie complicată cu partenerii noştri am reuşit să facem lucruri bune alături de partenerii noştri. Menţionez şi eu, anul 2022, an de referinţă, cu premier Nicolae Ciucă, România a reuşit să atragă peste 11,3 miliarde de euro, la care adăugăm şi cele 10,4 miliarde investiţii străine directe. Asta a însemnat guvernarea liberală, asta a însemnat guvernarea Nicolae Ciucă. Vreau să ştiţi, noi liberalii mereu o să apărăm cota unică, Pilonul ll de pensii, o să susţinem capitatul românesc, antreprenorii”, a conchis Bode.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...