Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seară, că politicianul care ”şi-a trădat toţi partenerii” este Călin Popescu Tăriceanu, acesta urmând să rupă alianţa cu PSD în momentul alegerilor prezidenţiale. Băsescu susţine că liderul ALDE ar putea fi un contracandidat ”onorabil” pentru Klaus Iohannis, dacă ar avea susţinerea PSD. Fără aceasta, însă, Tăriceanu ”se va prăbuşi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Traian Băsescu a fost întrebat, sâmbătă seară, la România TV, dacă consideră că Legea offshere ar putea duce la destrămarea Alianţei PSD – ALDE şi a negat.

”Cred că europarlamentarele îi prind împreună ”, a spus Băsescu.

Acesta a afirmat că ”politicianul care şi-a trădat toţi partenerii este Călin Popescu Tăriceanu”, acesta urmând să rupă alianţa cu social-democraţii la alegerile prezidenţiale.

”Cred că-şi dă seama că nu are nicio şansă. El ar purea avea şanse să fie un partener onorabil pentru Iohannis dacă ar avea susţinerea PSD. Dar PSD nu poate concepe să nu aibă candidat, chiar ştiind că pierd. Ar fi prea umilitor pentru un partid de dimeniunile PSD să nu aibă candidat, deci nu cred că-l va accepta pe Tăriceanu. El are opţiuni de încredere şi opţiuni de vot tocmai pentru că este aliatul PSD şi unii PSD-işti îl girează cu încredere. Când se vor despărţi, să-l vedeţi pe Tăriceanu ce se prăbuşeşte la încredere”, a mai spus Băsescu.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.