Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a anunţat, vineri, la Parlament, că parlamentarii formaţiunii politice pe care o conduce vor vota pentru abrogarea controversatei ordonanţe 13, precizând, totodată, că sunt obligaţii legale de a revizui anumite articole din Codul Penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi vom vota pentru abrogarea ordonanţei 13 şi aprobarea prin lege a ordonanţei 14. Să ne consultăm mai puţin şi să facem ce trebuie, adică sunt circa 55 de hotărâri ale Curţii Constituţionale care constată neconstituţionalitatea unor articole sau a unor formulări din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Deci trebuie puse în acord Codurile cu deciziile CCR. (...) Avem obligaţii legale de a ne aşeza la masă şi a revizui anumite articole din Codul Penal”, a afirmat Traian Băsescu.

Liderul PMP a precizat că discuţiile cu privire la revizuirea articolelor neconstituţionale din Codul Penal trebuie să aibă loc la Parlament. ”Vom participa la dezbatere, în mod deosebit cu jurişti. E treaba Parlamentului. Nu ne mai băgăm toţi în treaba celuilalt. Discuţiile cu privire la revizuirea articolelor neconstituţionale din Codul Penal trebuie să aibă loc la Parlament. Orice neconstituţionalitate trebuie reparată de Parlament, asta scrie în Constituţie. Sigur, poate interveni şi Guvernul cu ordonanţe, dar nu mai este cazul unor astfel de intervenţii”, a arătat Băsescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut, vineri, un apel către toţi parlamentarii ca, în cel mai scurt timp cu putinţă, să adopte Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 14, prin care sunt abrogate modificările aduse Codurilor penale, existând o „cvasi-unanimitate în acest sens”, ceea ce înseamnă că prelungirea dezbaterilor pe acest subiect „nu se justifică”.

Pe data de 5 februarie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Actul normativ a fost publicat, în aceeaşi, zi în Monitorul Oficial, Partea I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.