Băsescu, despre dronele doborâte: Cred că testează capacitatea de ripostă, de asta au şi venit în trei zile consecutive/ Suntem aproape de o situaţie de război atât timp cât în spaţiul tău aerian îţi intră zilnic drone/ Ce spune despre costul operaţiunii

Băsescu, despre dronele doborâte: Cred că testează capacitatea de ripostă, de asta au şi venit în trei zile consecutive/ Suntem aproape de o situaţie de război atât timp cât în spaţiul tău aerian îţi intră zilnic drone/ Ce spune despre costul operaţiunii

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă testează capacitatea de ripostă a României şi din acest motiv a trimis drone în trei zile consecutive şi a precizat că ţara noastră a făcut progrese pentru că a reuşit să le doboare pe toate. Băsescu susţine că România este aproape de o situaţie de război atât timp cât în spaţiul aerian intră zilnic drone. Fostul şef al statului spune, în privinţa costurilor operaţiunii, că abordarea corectă este că e „foarte bine că au fost dărâmate dronele, indiferent de cât este costul în aer”. „Dacă ajunge la sol, pagubele pot fi infinit mai mari”, mai spune Băsescu.

Traian Băsescu a fost întrebat, duminică, la Digi 24, în legătură cu dronelele doborâte în ultimele trei zile, dacă ruşii testează România.

"Eu cred că testează capacitatea de ripostă. Au testat-o tot timpul, iar acum au constatat, de asta au şi venit în trei zile consecutive, şi de fiecare dată a fost un eşec al testului, să spunem. Deci România a făcut progrese, pe de o parte. Pe de altă parte, una este să rezolvi problema cu o dronă şi alta cu un roi. Practic, lupta cu drone nu se duce unu la unu. Se duce cu roiuri din care una scapă, una, două scapă şi lovesc ţinta. Deci lucrurile nu trebuie să ne facă să defilăm, «vai, ce eroi suntem». Cred că în nicio ţară nu s-a întâmplat aşa. Să iasă general cu patru stele, să facă conferinţă de presă pentru o dronă care în mod normal se dărâmă cu praştia", a afirmat Traian Băsescu.

El a mai fost întrebat dacă poate urma testul cu roiul de drone.

"Nu azi, nu mâine, dar nu exclud posibilitatea să vină", a spus Băsescu.

Fostul preşedinte a precizat că vrea să facă o observaţie, şi anume că este "absolut corect" şi el este "de acord" că nu e în regulă, din punct de vedere al resurselor, să se folosească rachete de pe un F-16 împotriva unei drone foarte ieftine.

"Asta pe de o parte, dar asta e doar dacă te uiţi la prima parte a problemei. Dacă te întrebi şi dacă nu o loveşte nimeni şi cade pe o şcoală, pe o creşă, pe o rafinărie, pe un bloc, pagubele sunt mult mai mari decât racheta pe care a tras-o pilotul de pe F-16. Cred că abordarea corectă este foarte bine că au fost dărâmate dronele indiferent care e costul în aer, că dacă ajunge la sol s-ar putea să fie infinit mai mare decât costul rachetei pe care a tras-o de pe avionul de luptă", a declarat fostul preşedinte.

El consideră că România se află "aproape de o situaţie de război".

"Suntem aproape de o situaţie de război. Atâta timp cât în spaţiul tău aerian îţi intră zilnic aeronave sau cum să le spunem la dronele astea care pot fi purtătoare de explozibil, nu poţi să spui că eşti într-o situaţie de pace. Eşti într-o situaţie de risc, de intervenţie militară", a subliniat Traian Băsescu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră