Europarlamentarul PMP Traian Băsescu crede că la alegerile pentru Primăria Bucureşti de anul viitor opoziţia trebuie să meargă cu un singur candidat, iar în opinia sa acesta trebuie să fie Nicuşor Dan, un om care cunoaşte problemele oraşului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Traian Băsescu a declarat duminică seara la B1 TV, că la alegerile pentru Primăria Capitalei e uşor de arătat ce nu a făcut primarul Gabriela Firea. 
“În mod obligatoriu opoziţia trebuie să aibă un singur candidat, pentru că este uşor să arăţi ce nu a făcut şi cât de prost a gestionat resursele financiare doamna Firea, nu-i niciun efort, o poţi face zâmbind, aşa, numai dacă aduni banii pe care i-a cheltuit pe spectacole şi publicitate la televiziuni, publicitate mascata pentru domnia sa, vei constata că s-au băgat banii de câteva pasaje subterane. Dânsa nu observă că s-a făcut celebrul pasaj şi când cobori de pe pasaj, la baza pasajului te propteşti în două semafoare. E ridicol total. (…) Doamna Firea nu este primar de 51 la sută, doamna Firea e primar de 13 la sută. Mă rog, cât o fi avut, 13-15, cât a luat dânsa la alegeri. E primar de un singur tur dânsa”, a spus Băsescu.
Întrebat dacă alegerile locale vor avea loc într-un singur tur sau două, europarlamentarul a răspuns: “Depinde de liberali, dacă se vor ţine de cuvânt, Nu par, pentru că îi condiţionează şi UDMR şi mă tem că mai sunt şi alţii care îi condiţionează”. 
Băsescu spune că ar merge în alegerile locale pentru Primăria Capitalei cu Nicuşor Dan. 
“Aş merge cu Nicuşor Dan. (…) Cred că e candidatul pe care opoziţia ar putea merge.E un om serios Nicuşor Dan, ştie problemele Bucureştiului, se ocupă de el. Pentru el Bucureştiul a fost tema vieţii lui, cred că începuse deja să apară Nicuşor Dan când eram eu primar”, a spus Băsescu.
El respinge soluţiile Vlad Voiculescu şi Rareş Bogdan.
“Să meargă cine vrea cu Vlad Voiculescu. (...) Rareş Bogdan? E greu, dacă mâine vă trimit în biroul primarului general de la pupitrul ăsta, o să vă doară capul. Trebuie experienţă”, a spus Băsescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.