Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că, dacă vrem să nu devenim ţară satelit, ţară de mâna a doua, avem obligaţia să intrăm în Eurozonă în 2019.
”Pe toate posturile tv, în toate ziarele şi pe toate radiourile, o adunătură de politruci impostori-incompetenţi, ţipă indignată precum că «ticăloşii» fac o Europă cu două viteze. Ei «plâng» de grija poporului român şi a ţărişoarei care va fi marginalizată. Ba mai mult, cer solidarizarea urgentă cu antieuropenii pretenţioşi şi plini de ţâfnă ai Grupului de la Vişegrad”, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
El spune că ”unul însă nu suflă o vorbă despre ce avem de făcut pentru a nu fi ţară de categoria a doua”.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
”Aici ar fi multe de spus, dar mă voi limita la criteriul fundamental. Dacă vrem să nu devenim ţară satelit, ţară de mâna a doua, avem obligaţia să intrăm în Eurozonă în 2019. Apartenenţa la Euro este principalul criteriu de împărţire în categorii. De altfel, este şi o obligaţie din Tratatul de Aderare”, continuă Băsescu.
Liderul PMP susţine că România are datoria să valorifice urgent actualele criterii de intrare în Eurozonă pentru că foarte curând acestea se pot schimba devenind mult mai dificil de îndeplinit.
”În concluzie, nu Germania, Franţa, Italia sau Olanda ne vor spune dacă suntem ţară de prima categorie sau de a doua, ci vom decide noi dacă trecem sau nu la Euro. Marea problemă este dacă vrem sau nu să fim cinstiţi cu noi şi cu Uniunea Europeană. Lozinci de genul «respingem discriminarea în interiorul UE» sau «nu acceptăm o Europă cu două categorii de state» sunt doar pentru consum intern. Nimeni nu se va împiedica de ele. Soluţia corectă, TRECERE LA MONEDA EURO ÎN 2019. Altfel, totul este o jalnică demagogie şi impostură”, conchide Traian Băsescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.