Peste 100 de membri din mai multe filiale USR - lideri de filială, consilieri, parlamentari, europarlamentari - au făcut public joi seară un apel către Echipa Barna, cerându-i să anuleze sancţiunea împotriva Olimpiei Ardelean, exclusă în urma unei postări pe Facebook în care critica situaţia din filiala Ilfov, să înceteze hărţuirea membrilor USR critici, să promoveze în partid un climat de încredere, nu de vendetă. Alte solicitări sunt legate de şedinţele Biroului Naţional al USR şi ordinea în care să fie discutate sesizările vizând membri de partid, remarcând că în mod repetat a fost refuzată discutarea sesizărilor referitoare la membri ai Echipei Barna. De asemenea, având în vedere că mai mulţi membri au demisionat, le solicită acelora care nu sunt de acord cu echipa Barna să rămână în partid şi să îl facă mai democratic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Biroul Naţional al USR a exclus din partid, în şedinţa de miercuri, 11 decembrie, după trei ore de dezbateri, un membru al Biroului Judeţean Ilfov, pentru o postare pe Facebook. Pe ordinea de zi, stabilită de preşedintele Dan Barna, se aflau sesizări la adresa a 6 membri USR, toţi cu poziţii critice faţă de diferite decizii ale conducerii partidului. Audierile s-au oprit la cel de-al doilea membru cercetat, în jurul orei 24, când o parte dintre membri Biroului Naţional părăsiseră sala. Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Judeţean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizaţiei judeţene. De fapt, un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că şi-a făcut treaba, pentru că deranjează. Motivarea majorităţii de 13 care a votat excluderea în Biroul Naţional a fost că postarea Olimpiei Ardelean a adus prejudicii de imagine partidului şi astfel s-au pierdut voturi în campania de Prezidenţiale, prejudiciu de altfel nedovedit ci calificat ca fiind ”potenţial””, remaecă cei 118 semnatari ai apelului.

În opinia lor, prin acest incident, ”USR a pierdut masiv într-un aspect esenţial al lui: libertatea de exprimare şi respectul pentru dreptul la opinie al membrilor”.

Semnatarii apelului consideră că au o responsabilitate faţă de cetăţeni să semnaleze derapajele din USR şi să apere membrii, când drepturile lor nu sunt respectate.

”Mai mulţi colegi şi-au anunţat astăzi demisia din USR în urma celor întâmplate. Excluderile nedemocratice sunt cu adevărat un motiv temeinic de dezamăgire. Îi îndemnăm însă pe membrii USR care nu sunt de acord cu echipa Barna să rămână în partid şi să îl facă mai democratic. Un partid care îşi propune să salveze România nu va reuşi asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei, pentru a face pe plac oricărui şef ar fi vremelnic la conducerea sa”, se arată în apel, amintindu-se că urmează un an de campanii şi de alegeri şi că ”USR trebuie să revină la construcţie, nu să se îndrepte spre demolare”.

Ei promit să vină cu acţiuni concrete, care ”să întoarcă partidul din drumul răfuielilor politice spre nevoile cetăţenilor, care aşteaptă de la noi politici publice şi rezultate electorale”.

Semnatarii apelului adresează următoarele solcitări Echipei Barna:

- Să includă pe ordinea de zi a proximei şedinţe de Birou Naţional USR şi sa adopte o decizie de anulare a sancţiunii disproporţionate aplicate Olimpiei Ardelean (vezi cazul Sergiu Moroianu şi decizia CNArb nr.1/17CNARB003 din data de 11.03.2019 prin care, pentru acuzaţiile publice de soroşism la adresa întregului partid şi de cheltuire discreţionară şi ilegală a unor sume de bani în timpul campaniei electorale, urmată de preluarea largă a acestor acuzaţii de către mass-media, membrul USR nu a fost sancţionat, considerându-se că excluderea este o sancţiune disproporţionată faţă de faptă)

- Să explice refuzul repetat de a include pe ordinea de zi a şedinţelor Biroului Naţional USR discutarea sesizărilor cu privire la membri ai echipei Barna

- Să includă pe ordinea de zi a şedinţelor viitoare ale Biroului Naţional USR, începând cu proxima, dezbateri ale sesizărilor în funcţie de gravitatea faptelor reclamate, nu a apartenenţei persoanelor reclamate la diverse grupări din partid

- Să dezavueze comparaţia făcută de un membru al Biroului National USR (BN) dintre membrii USR observatori la şedinţele BN şi membrii mişcărilor fasciste

- Să înceteze hărţuirea membrilor USR critici la adresa echipei Barna

- Să promoveze în interiorul partidului un climat de încredere bazat pe profesionalism, predictibilitate şi asumarea răspunderii politice, nu de vendetă faţă de vocile critice interne

Joi dimineaţă Olimpia Ardelan, a scris pe Facebok despre excluderea sa, prezentând şi postarea sa din 8 noiembrie în care semnala nereguli în USR Ilfov, amintind şi de semnăturile fakse din campania ”Fără penali” şi în urma căreia a fost luată această decizie.

Reprezentanţii USR au precizat că Olimpia Ardelean a fost exclusă din partid din cauză că a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri şi pentru o poziţie publică ce a afectat imaginea USR în campanie. "Olimpia Ardelean nu a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa Fără Penali", spun aceştia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.