Senatorul USR Anca Dragu l-a întrebat, miercuri, din plenul Senatului, pe ministrul Finanţelor, de ce a exprimat valoarea voucherelor acordate populaţiei, în euro. ”Moneda României este leul şi va fi pentru încă câţiva ani. Oare pentru că abia peste câţiva ani veţi plăti aceste vouchere, când vom fi în zona euro?Sau pentru că prea seamănă cu suta de lei promisă la pensie, din balconul CC al PCR”, a spus ea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anca Dragu s-a referit la situaţia economică care s-a deteriorat de la începutul anului.

”Cu siguranţă sunt factori exogeni, pe care nici dvs şi nici coaliţia PNL-PSD-UDMR nu îi putea controla. Totuşi, ce aţi fi putut face dvs ar fi fost să luaţi măsuri de contracarare mai rapid. Măsurile au venit prea târziu, prea puţin, prea timid şi sub forma unui Powerpoint”, a spus senatoarea. 

Ea a menţionat că România are cel mai scăzut rating de ţară din UE. S&P şi Fitch s-au pronunţat recent asupra rating-ului suveran şi au atras atenţia asupra riscurilor fiscal bugetare care, dacă se materializează, ar putea duce Romania sub nivelul considerat sigur pentru investiţii. 

Potrivit Ancăi Dragu, ”o situaţie îngrijorătoare este costul împrumuturilor Ministerului Finanţelor, rata dobânzii pe care noi, românii, trebuie să o plătim la împrumuturile pentru finanţarea deficitului bugetar şi a datoriei publice”.

”Este cea mai mare rată a dobânzii din UE, este chiar peste nivelul plătit de Serbia, care este o ţară în afara UE şi care are un rating de ţară sub nivelul de investiţii. Puteţi explica de ce România se împrumută atât de scump, mai scump decât economii cu credibilitate mai scăzută? Şi asta în condiţiile în care avem sau aveam un buffer de finanţare confortabil. Dobânzi mai mari plătesc şi firmele şi persoanele fizice. De exemplu, pentru un credit ipotecar pe 30 de ani, de 250.000 de lei, un cetăţean plăteşte astăzi cu 200 de lei mai mult decât plătea înainte de creşterea ratelor dobânzilor, în loc de 1.200 de lei, plăteşte 1.400 de lei”, a afirmat ea. 

Senatoarea a mai arătat că creşterea economică a fost revizuită în scădere, astfel că din 4,6%, creşterea reală a PIB, estimată la începutul anului, acum a rămas mai puţin de jumătate, circa 2%. ”Ce măsuri aţi luat sau veţi lua pentru a vă asigura că, deşi cheltuielile sunt în creştere şi veniturile vor scădea, păstraţi ţinta de deficit? Aţi încercat o explicaţie cu PIB-ul real şi PIB-ul nominal, probabil că aţi vrut să spuneţi că inflaţia, care îi sărăceşte pe oameni, dvs vă convine, pentru că umflă veniturile statului”, a adăugat ea. 

Potrivit senatoareai, ”deficitele gemene – bugetar şi de cont curent – pun presiune pe cursul de schimb şi pe ratele dobânzilor”.

”În ciuda deficitului ridicat de cont curent, aţi modificat schema de ajutor de stat în baza HG 807/2014 şi aţi limitat domenii de activitate – coduri CAEN – cu potenţial de export şi de limitare a importurilor. Fară studiu de impact, fără o minimă analiză, fară a vă preocupa de predictibilitatea măsurilor fiscal bugetare.Am o întrebare la care chiar aş aprecia să răspundeţi: de ce aţi exprimat valoarea voucherelor în euro? Moneda României este leul şi va fi pentru încă câţiva ani. Oare pentru că abia peste câţiva ani veţi plăti aceste vouchere, când vom fi în zona euro? Sau pentru că nici dvs, ministrul finanţelor şi nici guvernul, nu aveţi încredere în economia românească şi în moneda naţională? Sau pentru că prea seamănă cu suta de lei promisă la pensie, din balconul CC al PCR? Pentru că tot de 100 de lei e vorba pe lună”, a mai arătat ea. 

 

Anca Dragu s-a referit şi la intenţia introducerii unei noi taxe pentru toate companiile din România – 100 de euro pentru companiile mari, 50 de euro pt companiile mijlocii, 20 de euro pentru cele mici şi 10 euro pentru PFA-uri. ”Condiţionaţi depunerea raportărilor contabile de achitarea acestei taxe. N-ar fi trebuit să acceptaţi aşa ceva, domnule ministru! De ce vă lăsaţi folosit în loc să protejaţi contribuabilii?”, arată Dragu. 

În final, senatoarea i-a spus ministrului: ”Aţi uitat să creşteţi pensiile, salariile, nu aţi finanţat transportul elevilor, nu aţi extins programul masa caldă şi multe altele nefăcute”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.