USR a depus zeci de amendamente la proiectele Predoiu de legi ale Justiţiei şi va lupta pentru adoptarea lor în Comisia specială, pentru că românii au nevoie de o justiţie independentă şi puternică, nu de una obedientă, care să asculte indicaţiile politice şi să acorde sprijin şi protecţie politicienilor mufaţi la banul public, arată un comunicat de presă al partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Legile Justiţiei în varianta Predoiu, intrate astăzi în dezbaterea Comisiei Iordache 2, duc România înapoi, chiar în perioada de preaderare la Uniunea Europeană. Din multe puncte de vedere, aceste legi sunt mai proaste decât varianta ieşită în 2018 din Comisia Iordache. Ce nu a reuşit în 2018 Liviu Dragnea reuşeşte, se pare, Klaus Iohannis prin proiectele susţinute de PNL, PSD şi UDMR. USR a depus amendamente pe chestiunile esenţiale şi va lupta pentru ca ele să fie adoptate. În 2017, lucrările Comisiei Iordache au durat peste 2 luni. Acum, Cătălin Predoiu şi coaliţia la putere încearcă un şantaj, să ne forţeze să discutăm pe repede-înainte aceste proiecte. Obiectivul lor: în mai puţin de o lună să treacă noile legi ale Justiţiei. Dacă le va reuşi planul, România va avea o justiţie mai slabă, mai puţin independentă şi mai puţin eficientă decât avem acum, iar acest lucru va conta nu doar pentru discuţia despre ridicarea MCV, ci pentru cetăţeanul de rând”, a declarat Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei, conform sursei citate.

Unul dintre amendamentele USR vizează înlăturarea posibilelor influenţe politice în anchetele penale, inclusiv în ceea ce priveşte cercetarea faptelor de corupţie. Concret, USR vizează procedura de numire a procurorilor de rang înalt, astfel încât să fie introdus un element exterior factorului politic: Secţia de procurori din CSM să dea un aviz conform, care să fie luat în calcul.

Un alt amendament USR vizează întărirea Poliţiei judiciare şi punerea ei în subordinea parchetelor. Procurorii, fără poliţişti de Poliţie judiciară, nu-şi pot face treaba şi lucrul acesta este ştiut inclusiv de ministrul Predoiu, care a introdus în proiectele de legi numeroase prevederi nocive.

Alt amendament USR are legătură cu puterea discreţionară pe care ministrul Predoiu o dă procurorului general şi procurorilor-şefi DNA şi DIICOT. Concret, USR propune eliminarea posibilităţii ca procurorul general şi procurorii-şefi DNA şi DIICOT să infirme toate actele, măsurile şi soluţiile procurorilor din subordine.

Totodată, USR răspunde prin amendamente avertizărilor DNA şi DIICOT referitoare la imposibilitatea de a recruta procurori la aceste unităţi specializate de parchet. Concret, propunem reducerea vechimii stabilite prin lege astfel încât aceste unităţi de parchet esenţiale pentru lupta împotriva corupţiei şi împotriva criminalităţii organizate să-şi desfăşoare activitatea în mod eficient.

De asemenea, prin amendamentele formulate, USR propune ca procurorul general să nu aibă posibilitatea de a trimite în acţiune disciplinară pe oricare procuror din subordine şi de a hotărî discreţionar cu privire la delegări/detaşări, deoarece acestea sunt elemente prin care se pot influenţa anchetele penale.

USR vizează prin amendamentele depuse şi promovarea meritocratică în magistratură, în condiţiile în care proiectele lui Cătălin Predoiu, girate de preşedintele Iohannis, elimină acest criteriu. Până şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să nu se mai susţină concurs, iar judecătorii nu ar mai fi evaluaţi periodic, lucru de neacceptat.

USR se opune şi concentrării puterii în mâna câtorva actori din domeniul judiciar, preşedintele ICCJ, preşedinţii de instanţe, şefii de parchete şi membrii CSM. Se doreşte crearea unui sistem piramidal de putere astfel încât judecătorii şi procurorii de la bază să fie nevoiţi să facă pe plac şefilor ierarhic superiori, ceea ce este un regres şi va genera carenţe şi mai mari în actul de justiţie.

„Prin crearea acestui sistem piramidal, actuala coaliţie doreşte să câştige un fel de imunitate în faţa justiţiei. Ne referim, pe de o parte, la anchetele penale. Ştim foarte bine că sunt atraşi în această perioadă foarte mulţi bani, şi din fonduri europene, din PNRR, avem şi banii aceia prin proiectele PNDL. Nu au nevoie cei de la putere de procurori indiscreţi care, la sesizare, să cerceteze ilegalităţile eventuale. Pe de altă parte, toate chestiunile legate de licitaţii publice, de bani publici în general, ajung, la un moment dat, tot pe masa judecătorilor în contencios administrativ. Şi, atunci, dacă ai probleme la aceste licitaţii şi ai cheltuit în mod nelegal banii, ai nevoie de sprijin să se păstreze licitaţiile, să nu fie anulate. Acestea sunt doar două mize - în penal şi în contencios -, sunt mult mai multe mize. Este inadmisibil ca politicul să încerce să se insereze atât de mult în zona activităţii judiciare, lucru care doar a fost încercat în anii trecuţi, nu s-a reuşit pe deplin în regimul Dragnea, dar asupra căruia se insistă foarte mult acum, cu prevederi mult mai nocive decât în trecut”, mai precizează Stelian Ion, potrivit sursei menţionate.

USR încearcă prin amendamentele propuse şi să elimine noile privilegii pe care puterea actuală, prin mâna ministrului Predoiu, vrea să le dea unor categorii de magistraţi, celor care au deţinut funcţii de conducere în trecut şi care vor putea alege ce bază de raportare să fie luată în considerare la calculul pensiei. Evident, o astfel de modificare va duce la majorarea unor pensii speciale şi USR consideră că, în nicio formă, nu trebuie permis ca pensia să depăşească ultima indemnizaţie din perioada de activitate, mai arată comunicatul de presă. 

De asemenea, USR a depus amendamente care vizează reforma modului în care sunt aleşi membrii CSM. Concret, USR propune un scrutin universal pentru judecători şi pentru procurori, astfel încât toţi judecătorii şi procurorii să-şi poată alege reprezentanţii şi să nu mai avem poli de putere în CSM, care s-au dovedit atât de nocivi pentru sistemul judiciar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.