Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
„Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei. Suntem recunoscători pentru contribuţiile României la Alianţă şi pentru eforturile preşedintelui Iohannis de a aduce în dezbatere problemele critice de pe Flancul de Est al Alianţei, inclusiv regiunea Mării Negre”, au transmis reprezentanţii Ambasadei SUA, într-un răspuns oferit, vineri la solicitarea News.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a informat, joi, pe membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării că se retrage din competiţia pentru funcţia de secretar general al NATO, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului le-a cerut acestora să se pronunţe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Astfel, membrii CSAT s-au declarat în favoarea susţinerii de către România a candidaturii premierului olandez, mai spune sursa citată.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...