Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului a declarat miercuri, în emisiunea Proiect de Ţară: România, că PNL are de 4 ani de zile premier, deşi scorul în alegeri nu îi dădea niciun drept să aibă, iar acesta nu este meritul PNL, este efortul şi capacitatea preşedintelui de a susţine un premier care a venit din partea PNL. Ea a mai afirmat că PNL trebuie să recunoască faptul că preşedintele României a avut un cuvânt greu de spus în opţiunile de politică internă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebată când se va dezice PNL de preşedintele Klaus Iohannis, aflat pe final de mandat, aşa cum s-a întâmplat în istorie de-a lungul timpului, Alina Gorghiu a spus că ”e un un păcat, o meteahnă”. 

”Le-am spus colegilor mei deja, chiar dacă unii mă vor critica, alţii vor înţelege, PNL are de 4 ani de zile premier, deşi scorul în alegeri nu îi dădea niciun drept să aibă acest prim-ministru. Scorul politic în alegeri nu îţi dădea dreptul să ai poziţia de prim-ministru. Cu toate acestea, de 4 ani avem prim-ministru liberal. Ăsta nu este meritul PNL, este efortul şi capacitatea preşedintelui de a susţine un premier care a venit din partea PNL, pentru că a existat acest parteneriat instituţional între PNL şi preşedinte iar PNL trebuie să recunoască faptul că preşedintele României a avut un cuvânt greu de spus în opţiunile de politică internă, în ecuaţia politicii interne din România”, a spus Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a menţionat că ”crede că a fost o greşeală, de-a ungul timpului, să desconsideri preşedintele în ultimele luni de mandat”. 

”Uitaţi-vă la fake news-ul de dinainte de Paşte, cu tăierile de salarii. (..)  A fost un fake news care a rulat în primetime o săptămână, până nu a ieşit preşedintele şi a zis că în România, cât eu voi fi preşedinte nu se vor tăia salariile, acest subiect nu s-a s-a sistat, nu s-a mai discutat. Eu cred că puterea preşedintelui, valoarea lui politică, instituţională, este foarte mare, este cel mai legitimat, are peste 6 milioane de voturi în spate”, a arătat ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.