Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, este de părere că sesizarea Curţii Constituţionale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era de aşteptat, având în vedere unele critici care au venit din sistem. Gorghiu explică, însă, că Guvernul are drept de iniţiativă legislativă, iar procedura este constituţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fiecare putere în statul român are atribuţiile sale, legislativul legifrează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printre multe alte prerogative, are şi acest drept, şi anume acela de a face sesizare pe anumite legi la Curtea Constituţională a României. De altfel, în ultima vreme, Curtea Constituţională a fost destul de căutată cu sesizări cu privire la legislaţie. Nu este o surpriză că această lege, pe alocuri contestată de sistemul judiciar, va fi atacată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a declarat Alina Gorghiu, joi seară, la Digi24, întrebată despre anunţul ICCJ că a decis să sesizeze CCR în legătură cu pensiile de serviciu.

Întrebată cum i se par motivele invocate de ICCJ, Gorghiu a afirmat: ”Obligaţia mea este una de rezervă atunci când vine vorba de fondul sesizărilor şi de o predicţie cu privire la soluţia Curţii Constituţionale. N-am văzut decât pe diagonală argumentele. Majoritatea sunt de natură extinsă. Că am sesizat, sunt şi intrinseci de constituţionalitate intrinsecă, indicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a colectării opiniilor de la colegii din sistem”.

”Ce pot să vă spun este că Guvernul are drept de iniţiativă legislativă. Nu este prima dată când angajează genul acesta de reformă pe care o adoptă un Guvern, o trimite în Parlament. Este un lucru cât se poate de normal, pe procedură şi la fel de constituţională ca orice altă reformă asumată de Guvern”, a adăugat Gorghiu.

ICCJ a anunţat că a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Ambele legi au trecut, miercuri, de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.