Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunţat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu conducerile RA Aeroportul Iaşi şi Consiliului Judeţean Iaşi, respectiv semnalele primite de la alte regii aeriene din ţară, a înaintat un amendament pentru completarea legislaţiei privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. Amendamentul pe care îl va propune va urmări să includă aeroporturile din România în schema de plafonare a preţului energiei electrice la nivelul de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum din anul 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi, RA Aeroportul Iaşi primeşte energie electrică în regim de furnizor de ultimă instanţă, la un preţ de circa 10.000 lei/MWh. Această situaţie a rezultat din denunţarea unilaterală din partea furnizorului iniţial a contractului care stabilea un preţ de 335 lei/MWh. Aeroportul Iaşi înregistrează un consum mediu lunar în jurul a 218 MWh, pentru care va plăti, în situaţia în care regia nu s-ar încadra la preţul plafonat de OUG 119/2022, în regim de furnizor de ultimă instanţă, circa 2.180.000 lei, iar în regim de furnizor pe piaţa concurenţială aproximativ 1.090.000 lei. Comparativ, la acelaşi nivel de consum, costul facturii lunare de electricitate înainte de începerea creşterii preţurilor era de circa 73.000 lei. În acest scenariu, RA Aeroportul Iaşi se va afla în incapacitate de plată, cu consecinţe grave asupra funcţionării în siguranţă a acestui obiectiv strategic de importanţă regională. Aeroporturile din România fac parte din categoria marilor consumatori strategici, iar includerea lor în schema de plafonare este o chestiune de siguranţă naţională”, a explicat Alexandru Muraru, joi într-un comunicat de presă.

Liberalul a mai spus că, la rândul ei, categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, trebuie protejată în faţa incertitudinii preţurilor tot mai ridicate la energie electrică.

„În acest sens, am depus un alt amendament care vizează plafonarea preţului energiei electrice pentru antreprenorii din centrele comerciale. Am discutat cu mulţi antreprenori care îşi desfăşoară activitatea în centre comerciale şi am constatat omisiuni în schema de plafonare. Este vital ca România să salveze cat mai multe IMM-uri prin plafonarea tarifului energiei, altfel va fi foarte greu pentru acestea sa supravieţuiască. Aceste întreprinderi (retaileri, cafenele, agenţii de turism, servicii diverse, librării, restaurante, etc.) nu au calitatea de consumatori finali acum. Acestea se află în centre comerciale care au contoare generale pentru întregul imobil, fiind utilizate, în fapt, de către operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în interiorul acestora”, a completat Muraru.

Deputatul PNL a adăugat că există instituţii publice, spitale sau clinici private care, deşi teoretic s-ar încadra la plafonare, nu pot fi beneficiari acum pentru că nu au contracte individuale cu furnizorii de energie.

„Ori marile centre comerciale sunt mari consumatori şi acestea vor factura proprii chiriaşi la tariful de mari consumatori, deşi cuprind IMM-uri sau instituţii publice. Practic, toţi locatarii acestor centre sunt excluşi de la aplicarea plafonărilor de preţuri în vigoare astăzi, deşi, cum am arătat, printre aceştia se regăsesc atât IMM-uri, cât şi clinici medicale, unităţi de învăţământ private precum grădiniţe şi şcoli primare şi chiar instituţii publice cum ar fi serviciile deconcentrate de evidenţă a populaţiei, de înmatriculări auto, de imigrări, etc. Din subordinea primăriilor, a consiliilor judeţene, a prefecturilor, sau a altor instituţii publice. Drept consecinţă, se creează o situaţie de reală discriminare pentru aceste entităţi private sau publice care îşi desfăşoară activitatea în centre de tip comercial sau rezidenţial. Totodată, există o posibilitate mare ca în aceste condiţii, în care facturile mari la energie vor crea o problemă majoră, antreprenorii afectaţi să ajungă în situaţia de suspendare sau chiar încetare a desfăşurării activităţii, ori retragerea cu totul de pe piaţa locală”, a conchis Muraru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.