Liderul PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, a declarat, duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că îndeamnă pe toată lumea să meargă la urne, gândindu-se nu doar la ziua de azi. ”Chiar dacă clasa politică poate că merită să fie penalizată, să se gândească şi la ziua de mâine şi să se gândească şi la ceea ce se poate face cu adevărat din ceea ce am auzit în aceste săptămâni”, a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a votat la Liceul de Arte “Margareta Sterian”. El a venit la vot însoţit de soţie, de senatorul Carmen Orban şi de preşedintele CJ, Lucian Romaşcanu.
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
“E un vot foarte important pentru români. Este un vot important pentru Buzău. Am votat, ca de obicei, pentru viitorul Buzăului şi sper să avem această abilitate pe care ne-o dorim şi să avem acelaşi drum în Uniunea Europeană. Invit pe toţi buzoienii să vină la vot, este un vot decisiv pentru viitorul nostru”, a declarat Toma, la ieşire.
 
Senatorul Carmen Orban a votat la aceeaşi secţie, pe liste suplimentare. 
 
“Eu am votat, ca de obicei, pentru o Românie sănătoasă şi pentru viitorul nostru, al tuturor, şi sper că am votat bine şi vă îndrum şi pe dumneavoastră să votaţi la fel de bine”, a declarat Carmen Orban. 
 
Ulterior, social-democraţii s-a deplasat la secţia de votare de la Colegiul Naţional Pedagogic “Spiru Haret”, unde a votat preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu. 
 
“Am votat cu singurul om care are legătură cu funcţia pentru care am ieşit astăzi la vot şi, cu tot respectul pentru ceilalţi candidaţi, direcţia pe care noi ne-o dorim pentru România nu poate fi asigurată decât într-un singur fel şi în acel fel am votat şi sper din suflet să ne continuăm echilibrul, stabilitatea, dezvoltarea, pentru că suntem la un moment de răscruce al istoriei şi nu numai în România. Peste tot se întâmplă tot felul de lucruri. România trebuie să-şi menţină echilibrul şi îndemn pe toţi buzoienii, pe toată lumea să meargă la vot şi să voteze, gândindu-se nu numai la ziua de azi. Chiar dacă clasa politică poate că merită să fie penalizată, să se gândească şi la ziua de mâine şi să se gândească şi la ceea ce se poate face cu adevărat din ceea ce am auzit în aceste săptămâni care au trecut”, a declarat Lucian Romaşcanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.