Autorităţi ale statului sunt în complicitate cu reţele de trafic de persoane, declară la RFI deputata PNL Adriana Săftoiu, care nu exclude ipoteza unei muşamalizări în cazul Caracal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adriana Săftoiu aminteşte în contextul presupuselor crime din Caracal că ”în primele zile, singurul lucru pe care-l făceau instituţiile statului, mai ales în acel moment, STS şi MAI era să ne convingă că au acţionat regulamentar”.

”Amintiţi-vă, foloseau expresia fără sincope. Totul era perfect. Şi tot acest castel de nisip pe care au încercat să-l ridice s-a dărâmat în momentul în care au apărut public discuţiile, stenogramele convorbirii dintre Alexandra, operatoarea de la 112 şi poliţist. Tot ce se întâmplă până în ziua de astăzi ne arată că aceste instituţii dau dovadă şi de incompetenţă, dau dovadă şi de o anumită mentalitate, dau dovadă chiar şi de teamă, de teama că dacă vor continua în mod serios cu cazul Caracal, vor ajunge în locuri unde nu o să se simtă foarte mulţi bine, adică mă refer direct la faptul că nu trebuie excluse reţelele de trafic de persoane şi aici, ne place sau nu ne place, există o complicitate între autorităţi şi aceste persoane, iar aceste lucruri se ştiau”, afirmă deputatul liberal.


Deputata PNL crede că autorităţile trag de timp în cazul Caracal: ”Eu aş vrea foarte mult să spun că am foarte multă încredere şi cred că toate instituţiile statului vor să afle adevărul şi să acţioneze corect, rapid, eficient, dar daţi-mi voie, tot ce se întâmplă în aceste cazuri ne arată că instituţiile statului mai degrabă trag de timp”.​​

Comisarul şef Nicolae Alexe, numărul unu pe operaţiuni în poliţia Olt şi cel care a coordonat acţiunea de la Caracal după dispariţia adolescentei Alexandra Maceşanu, a apelat la un apropiat, Remus Rădoi ”Codiţă”, şeful unei reţele uriaşe şi dintre cei mai temuţi oameni din judeţ, condamnat pentru că a desfigurat un rival în bătaie, relatează ”Libertatea”, care publică conversaţiile incredibile de pe WhatsApp dintre poliţistul Alexe şi Rădoi ”Codiţă” şi mărturiile date ziarului de doi lideri de grupări concurente.

Remus Rădoi ”Codiţă” a trimis poliţia la două adrese false ale rivalilor din clanul Oacă în seara în care fiecare minut conta pentru găsirea fetei. În acelaşi timp, clanul Oacă cunoştea şi el toate mişcările poliţiei, fiind prieten cu şefii poliţiei din Caracal: Mirea şi Humă, ambii implicaţi în căutarea Alexandrei, scrie ”Libertatea”, care prezintă şi schimburile de mesaje dintre cei implicaţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.