Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat miercuri seara, într-o conferinţă de presă cu liderul PPE, că ministrul de interne al ţării sale are „un nou calendar pentru primăvara următoare” în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cancelarul Austriei a ridicat din nou problema migraţiei şi a explicat că trebuie căutată o soluţie realistă.

„România şi Bulgaria au nevoie de sprijinul nostru, dar şi Ungaria”, a arătat el. „Nu este o discuţie politică, ci una de securitate, nu putem să o ascundem sub preş”, a menţionat cancelarul austriac. „N-ar trebui să avem un război al vorbelor”, a mai spus Karl Nehammer.

„Avem o problemă cu securitatea UE, în primul rând. În al doilea rând, ministrul de interne a avut un deadline şi îşi doreşte să aibă un nou calendar pentru România şi Bulgaria pentru următoarea primăvară. Haideţi să ne uităm la numere, haideţi să ne uităm la câţi imigranţi neînregistraţi avem, pe de o parte, iar pe de altă parte, haideţi să vedem cum putem să mergem înainte când vine vorba despre baza legală, pentru că avem o procedură prin care oferim azil unor ţări - şi nu mă refer doar la Austria, mă refer şi la alte ţări, cum ar fi Danemarca, este important să creăm alianţe, dacă este posibil să oferim Comisiei mai mult timp pentru a oferi aceste reglementări care să ne protejeze graniţele”, a declarat cancelarul german.

El a sugerat, de asemenea, că România nu va fi decuplată de Bulgaria în ceea ce priveşte aderarea la Schengen. „Dacă Olanda a ajuns la o concluzie, Bulgaria la fel, România şi Bulgaria vor avea votul împreună, este o procedură care trebuie continuată”, a menţionat Karl Nehammer.

La rândul său, preşedintele PPE, Manfred Weber, a arătat că România şi Bulgaria şi-au făcut temele pentru aderarea la Schengen, dar problema migraţiei ilegale este una reală. „Nu vorbim despre a bloca aderarea lor, vrem să ne asigurăm cum putem să ajutăm”, a spus liderul PPE, care l-a criticat în schimb pe şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, spunând că este „dezamăgitor” că nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu ţările africane pentru un acord de readmisie a imigranţilor ilegali. Comisia Europeană trebuie să ajute, a subliniat el, spunând că în aceste condiţii nu pot fi condamnate gesturile unor ţări de a ridica garduri la frontiere.

„Avem imigranţi neînregistraţi şi se pune întrebarea cum Ungaria poate rămâne membru Schengen în asemenea circumstanţe. Mesajul este că trebuie să ne păstrăm standardele. Atunci când vorbim despre România şi Bulgaria sper că nu vom vorbi niciodată despre a bloca ceva, ci mai degrabă despre cum putem să lucrăm împreună pentru a ajunge la următorul pas. Sunt experţi care au dat undă verde României şi Bulgariei, dar încă sunt multe lucruri care trebuie făcute şi trebuie să ne asigurăm că acele standarde devin o realitate”, a menţionat Weber.

„PPE susţine extinderea Schengen. Ştiu că sunt unele îngrijorări în această privinţă în Austria, dar ştiu că România, Croaţia şi Bulgaria şi-au făcut temele împreună cu experţii şi asta reiese din toate rapoartele pe care le-am văzut, de aceea susţinem extinderea Schengen. Deci, consider că trebuie să vorbim despre legalizarea migraţiei, dar şi despre extinderea Schengen. Ne bucurăm că am putut face asta împreună cu cancelarul”, a arătat Manfred Weber.

„Sunt încântat că grupul PPE a venit şi a studiat în aceste zile ce se întâmplă aici, în Austria. Lucrul care contează este că sunt multe probleme politice pe care trebuie să le discutăm. Prima, bineînţeles, este migraţia, este problema nr.1 pentru noi şi lucrăm din greu pentru a ne păzi partenerii şi asta este ceva ce este pe agenda tuturor ministerelor noastre. Nu cred că am fost auziţi la Bruxelles, iar Austria a trebuit să facă faţă la peste 100.000 de imigranţi, dintre care 75.000 nu au fost înregistraţi niciodată. Deci, avem oameni care trec graniţele cu miile, nu ştim de unde vin, nu ştim dacă sunt traficanţi de droguri sau de fiinţe umane, deci este o problemă de securitate. Acesta este motivul pentru care Austria are această viziune asupra Spaţiului Schengen. România şi Ungaria nu sunt în acest moment parte din Schengen, dar asta nu este o discuţie politică, ci mai degrabă o discuţie de securitate. Miza este securitatea cetăţenilor noştri. Avem 75.000 de oameni care trec graniţele UE fără a fi înregistraţi. Aceasta este o problemă de securitate, nu putem să o ascundem sub preş, trebuie să vorbim despre ea. Din 2015 am avut această problemă şi am avut un control asupra graniţelor din Germania şi Austria. Acum am observat că autorităţile germane nu mai verifică graniţele, iar asta înseamnă că noi trebuie să verificăm graniţele şi cu Slovenia, şi cu Ungaria, deci chiar avem o problemă cu Schengenul, avem o problemă reală cu migraţia ilegală, dar asta nu este singura problemă care ne îngrijorează. Trebuie să privim cum putem organiza Europa pentru a face faţă competiţiei internaţionale, cum ne putem asigura că Europa este o locaţie ideală pentru industrie şi economie, ce putem face cu problema alimentelor din Europa. Mă bucur că există PPE, pentru că singurul mod în care putem rezolva aceste lucruri este împreună”, a declarat cancelarul Karl Nehammer.

Întrebat despre condiţiile pe care le pune acum Austria pentru extinderea spaţiului Schengen, dacă se gândeşte la o soluţie de compromis şi cât ar mai dura până atunci, cancelarul Karl Nehammer nu a dat răspuns concret, dar a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă noi propuneri de ajutor şi soluţii reglementate la nivel european: „Din nou, cred că trebuie să fim realişti. (...) Este grotesc. Nu luăm bani pentru a ajuta ţări care nu vor proteja graniţele externe ale Europei. Dăm bani pentru construcţia gardurilor, de exemplu, lucru care nu se întâmplă. Trebuie, de asemenea, să ajutăm Ungaria şi Serbia. Avem nevoie de graniţe eficiente, toate graniţele noastre externe au nevoie de ajutor. În acest moment, evident avem o problemă de securitate. Autorităţile noastre pot detecta în mod precis cum călătoresc imigranţii în Austria şi traversează o multitudine de ţări europene, iar noi devenim ţara care trebuie să se ocupe de aceste probleme în numele tuturor celorlalte ţări europene, pentru că noi înregistrăm toţi oamenii care vin aici. Suntem o ţară mică, cu 8,9 milioane de locuitori. Germania are aproximativ aceleaşi numere (ale imigranţilor), dar la o populaţie mult mai mare. Trebuie să păstrăm emoţiile în afara discuţiei, trebuie să ne bazăm pe fapte reale şi trebuie să ne bazăm pe solidaritatea europeană, trebuie să ajutăm ţările europene să protejeze graniţele externe şi acesta este modul în care putem rezolva problema. Prima problemă importantă este să clarificăm care este obstacolul. Am văzut între Italia şi Franţa un lucru similar, erau discuţii care nu duceau nicăieri. Dacă ai sute de imigranţi, este foarte dificil. Austria consideră că este o problemă de pus foarte sus pe agendă la următorul nostru summit, să ne uităm la imigranţi şi ce putem să facem, la fel cum trebuie să punem Ucraina foarte sus pe lista priorităţilor. PPE şi statele membre vom ajunge la o înţelegere în Austria şi avem această problemă de care trebuie să ne ocupăm (...) , încercăm să ne concentrăm pe o soluţie comună”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.