Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a scris joi, pe Facebook, că salută rezultatele „foarte bune” obţinute de cele două partide liberale în alegerile parlamentare din Olanda demonstrează că liberalismul este „principalul antidot” împotriva pericolului populismului, care pune sub semnul întrebării valorile şi principiile europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Salut rezultatele foarte bune obţinute de cele două partide liberale în alegerile parlamentare organizate ieri, în Olanda. Atât victoria Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), condus de Prim Ministrul olandez Mark Rutte, dar şi scorul foarte bun obţinut de Partidul Democraţilor 66 (D66) demonstrează că, într-o perioadă în care vorbim despre pericolul populismului, liberalismul este principalul antidot împotriva acestor mişcări care pun sub semnul întrebării valorile şi principiile europene”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că „alegerile din Olanda au concentrat întreaga atenţie a europenilor în ultimele săptămâni”.

„Pericolul ca un partid eurosceptic să câştige alegerile a fost înţeles de întreaga Europă. În cele din urmă, însă, olandezii au dat dovadă de ataşament faţă de valorile europene şi faţă de Uniunea Europeană”, a completat copreşedintele ALDE.

Preşedintele Senatului a susţinut că „victoria liberalilor de la VVD, pune capăt, pentru moment, ascensiunii extremismului de dreapta”.

„Câştigarea alegerilor de către VVD este un moment important pentru toţi liberalii europeni şi ţin să îi felicit pe această cale pe toţi cei care au contribuit la acest succes, începând cu Mark Rutte şi Hans van Baalen, preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Europa (ALDE Party). Însă, alegerile olandeze nu au însemnat pentru liberalii europeni doar victoria VVD, ci şi scorul foarte bun obţinut de D66, alt partid liberal. Votul acordat partidelor liberale şi celor pro-europene reprezintă, mai presus de orice, un vot pentru Europa”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Partidul Liberal VVD, al premierului Mark Rutte, a câştigat detaşat alegerile legislative din Olanda, urmând că aibă 31 de reprezentanţi în Parlament, potrivit exit-pollului realizat de IPSOS. VVD a pierdut 10 mandate, faţă de Legislativul trecut, dar rezultatul este oricum peste aşteptări.

Formaţiunea lui Geert Wilders, PVV, se află pe a doua poziţie, alături de formaţiunea creştin-democrată CDA şi de partidul de centru D66, cu 19 mandate fiecare.

Partidul Verzilor a obţinut 16 mandate, Partidul Socialist 14, iar Partidul Laburist a obţinut nouă mandate.

Partidul Laburist este marele perdant al serii, cu o scădere de 29 de mandate, în timp ce Verzii sunt marii câştigători, cu 12 mandate în plus. Pierderea suferită de laburişti este fără precedent în politica olandeză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.