Ludovic Orban a anunţat, vineri, că Acordul Interguvernamental între SUA şi România privind cooperarea în domeniul nuclear-civil a primit avizul din partea Comisiei Europene. Avizul permite autorităţilor române să continue demersurile în vederea semnării unui acord cu parteneri din SUA şi UE pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
”Domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, m-a informat că Acordul Interguvernamental între SUA şi România în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că prin această avizare practic a proiectului nostru de acord putem spune că suntem mai aproape de construcţia reactorului 3 şi 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici Statele Unite şi cu parteneri din Uniunea Europeană. Suntem foarte fericiţi că am primit acest acord din partea Directoratului de energie al Comisiei Europene care, iată, ne va permite să semnăm acordul în formă definitivă şi să pornim toate demersurile pentru contrucţia reactorului 3 şi 4 de la Cernavodă”, a anunţat premierul Ludovic Orban, vineri, la Rădăuţi. 
 
La începutul lunii octombrie a acestui an, România şi Statele Unite ale Americii au parafat un Acord Interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România. 
 
Scopul Acordului Interguvernamental este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate şi siguranţă nucleară şi, implicit, întărirea securităţii, diversităţii, siguranţei în exploatare şi stabilităţii energetice şi de mediu ale României, obiective asociate şi proiectelor de investiţii ale SNN, retehnologizarea Unităţii 1 şi extinderea capacitatii CNE Cernavodă.
 
Acordul acoperă  mai multe arii de cooperare, printre care: Proiectul Unităţilor 3 şi 4, retehnologizarea Unităţii 1, cooperare în diferite domenii, precum reglementare, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi, pregătire personal, cercetare şi dezvoltare.
 
Adiţional proiectelor actuale, Reactoarele 3 şi 4 şi Retehnologizarea Unităţii 1 CNE Cernavodă, Acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.