Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi, la Helsinki, că este destul de pesimist cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a avea o pace în perioada imediat următoare şi a adăugat că este important ca aliaţii europeni să ofere Ucrainei ”un spate în negocierile pe care le desfăşoară”. Nicuşor Dan participă ,alături de liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei şi Bulgariei, la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, convocat de premierul finlandez Petteri Orpo, care are ca obiectiv un acord privind cooperarea în consolidarea apărării şi adoptarea unei poziţii comune în cadrul UE.
”Există atât în cadrul NATO, cât mai ales în cadrul Uniunii Europene mai multe programe pentru flancul estic şi scopul acestei întâlniri este de a operaţionaliza între ţările din flancul estic aceste programe şi în special programul european dedicat flancul estic”, a declarat Nicuşor Dan, marţi, la summitul de la Helsinki.
Nicuşor Dan a fost întrebat dacă el crede că Federaţia Rusă are dorinţa de a semna un acord de pace.
”Ce este important pentru noi este să oferim Ucrainei posibilităţile pentru a avea un spate în negocierile pe care le desfăşoară. Asta înseamnă posibilitatea financiară de a desfăşura războiul mai departe şi înseamnă garanţii de securitate pentru perioada imediat de după război. Eu personal sunt destul de pesimist cu privire la intenţia Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare, dar de partea noastră trebuie să fim pregătiţi să oferim Ucrainei toate mecanismele necesare pentru a negocia asta”, a mai declarat Nicuşor Dan.
De asemenea, el a fost întrebat şi dacă există un plan al României împreună cu aliaţii de pe flancul estic pentru scenariul în care armata rusă ar ajunge la gurile Dunării
”Noi nu trebuie să pornim de la asta, dar în cadrul NATO şi corespondent în planuri aprobate de CSAT există toate scenariile posibile, numai că ce e important pentru noi acum este pe de o parte să sprijinim Ucraina pentru ca să păstreze linia frontului, în tot acest timp, ani care urmează să ne înarmăm astfel încât să descurajăm orice potenţială agresiune viitoare”, a mai transmis Nicuşor Dan.
Premierul finlandez Petteri Orpo a declarat duminică, într-un interviu pentru postul public YLE, că summitul flancului estic pe care îl convoacă marţi la Helsinki are ca scop ajungerea la un acord privind cooperarea în consolidarea apărării şi adoptarea unei poziţii comune în cadrul UE. La reuniune participă liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României şi Bulgariei.
„Rusia reprezintă o ameninţare astăzi, mâine şi pe termen lung”, a declarat Orpo. „Cea mai mare presiune se exercită asupra graniţelor estice ale Europei”, a adăugat el, citat de Bloomberg.
Liderii doresc să „transmită un mesaj clar Bruxelles-ului” şi să obţină fonduri pentru proiecte, a explicat premierul finalndez.
Iniţial, există 1,5 miliarde de euro pentru proiecte-pilot, dar în următorul buget multianual care începe în 2027, fondurile pentru apărare ar putea ajunge la 135 de miliarde de euro, a spus Orpo. Grupul de ţări pe care îl convoacă intenţionează să solicite fonduri pentru a le utiliza în apărarea flancului estic, inclusiv îmbunătăţiri ale securităţii frontierelor, apărării aeriene, detectării şi contracarării dronelor şi dezvoltării forţelor terestre, a arătat el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.