Ministerul Afacerilor Externe prezintă bilanţul delegaţiei României, condusă de ministrul interimar Oana Toi, la încheierea celei de-a 70-a sesiuni a Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Viena, în întâlnirile cu SUA, Canada şi Argentina, arătând că România a urmărit în conferinţă consolidarea poziţiei României ca una dintre ţările europene cu un puternic profil de furnizor de energie nucleară şi contributor la avansul tehnologic prin proiectele de cercetare cu participare internaţională
Conferinţa Generală a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Viena, a reunit 3700 de reprezentanţi din 81 de state membre pentru a discuta şi stabili priorităţile şi direcţiile strategice în domeniul utilizării paşnice a energiei şi a cercetării nucleare.
Delegaţia României, condusă de ministrul afacerilor externe Oana Ţoiu, a inclus reprezentanţi din Ministerul Energiei, din conducerile Nuclearelectrica, Centrala Nucleară de la Cernavodă, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Forumul Atomic Român ROMATOM şi ambasadorul Stelian Stoian care conduce Misiunea Permanentă a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena.
”România a urmărit în conferinţă consolidarea poziţiei României ca una dintre ţările europene cu un puternic profil de furnizor de energie nucleară şi contributor la avansul tehnologic prin proiectele de cercetare cu participare internaţională, precum şi ca sursă de competenţe şi experienţă, relevante atât parteneriatului transatlantic cât şi dezvoltării energiei nucleare în regiune. În intervenţia din plenul Conferinţei ministrul Oana Ţoiu a reiterat angajamentul ţării noastre pentru susţinerea AIEA în promovarea utilizării paşnice a energiei şi a cercetării nucleare, cu respectarea celor mai înalte standarde în domeniul neproliferării, siguranţei şi securităţii nucleare”, precizează MAE într-un comunicat oficial.
Ministerul arată că au fost promovate iniţiativele României în domeniul neproliferării nucleare, energiei nucleare, siguranţei şi securităţii nucleare, precum şi stadiul îndeplinirii angajamentelor naţionale asumate la nivel internaţional în domeniul nuclear precum şi planurile de extindere a producţiei de energie nucleară şi atractivitatea proiectelor pentru investiţii pe termen lung.
Agenda a inclus întâlnirea bilaterală a ministrului de externe şi a delegaţiei României cu secretarul american al energiei, Christopher Wright şi delegaţia SUA, axată pe componenta parteneriatului strategic de susţinere a energiei nucleare şi în cadrul AIEA a noilor iniţiative de cercetare, precum cele privind tratamentul cancerului şi a iniţiativei ATLAS (Atomic Technologies Licensed for Applications at Sea), ARCUS pentru reglementarea şi accelerarea utilizării tehnologiilor nucleare civile pe mare.
”Cei doi oficiali au explorat şi oportunităţile de schimb de experienţă şi cadre de colaborare în formare profesională a inginerilor din domeniu şi interesul comun în regiune în susţinerea autonomiei strategice prin acces diversificat la surse de energie în Europa şi în vecinătate, discutând în acest context rolul strategic al României în Coridorul Vertical ca ţară de tranzit şi în discuţiile politice şi diplomatice cu ţările din regiune.
În contextul utilizării tehnologiei canadiene CANDU la Cernavodă a avut loc întâlnirea cu viceministrul canadian al resurselor, Greg Orencsak şi organizaţiile de profil din Canada pentru a discuta oportunităţi de finanţare ale proiectelor de la Cernavodă şi parteneriatul dintre România şi Canada pentru promovarea extinderii utilizării tehnologiei în alte ţări.
”Au mai fost discutate proiectele dedicate sănătăţii şi cercetării privind radioizotopi medicali, în marja AIEA având loc şi evenimentul Rays of Hope dedicat cercetării medicale, la care România este parte”. menţionează MAE.
Întâlnirea bilaterală cu delegaţia Argentinei şi viceministrul pentru afaceri nucleare, Federico Ramos Napoli a fost axată pe potenţialul colaborării privind producţia de energie nucleară şi schimbul de experienţă între cele două ţări privind managementul crizelor şi retehnologizarea reactoarelor. Componenta de formare profesională are un potenţial de dezvoltare, România şi Argentina au şase parteneriate universitare în vigoare. Discuţia din Viena din cadrul AIEA precede vizita acestora în România în această toamnă.
Ministerul Afacerilor Externe coordonează şi mandatul de viceguvernator în Boardul Guvernatorilor AIEA al României, pentru mandatul 2025-2026 şi rolul de membru în board pentru 2025-2027, unde suntem reprezentaţi de ambasadorul Stelian Stoian, reprezentantul României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena. În acest context, întâlnirea cu Directorul General AIEA Rafael Grossi a fost axată pe deciziile Boardului Guvernatorilor privind situaţia din Orientul Mijlociu, necesitatea inspecţiilor şi a respectării regulilor AIEA, efectele războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei şi monitorizarea situaţiei privind centrala nucleară Zaporojie.
”Ministrul Oana Ţoiu şi directorul AIEA Rafael Grossi au reiterat angajamentul comun privind extinderea oportunităţilor de finanţare a proiectelor de producţie de energie nucleară şi importanţa succesului primului proiect de finanţare a Băncii Mondiale a energiei nucleare, o premieră care va avea loc cu România, pentru a cataliza către domeniul energiei nucleare finanţări din băncile multilaterale”, se mai arată în comunicat.
În marja conferinţei, ministrul afacerilor externe român a avut întrevederi cu Secretarul General OSCE, Feridun Sinirlioglu, precum şi cu Directorul Executiv al UNODC (Oficiul ONU pentru combaterea Criminalităţii şi a Drogurilor).
În cadrul întrevederii cu Secretarul General OSCE, cei doi oficiali au abordat evoluţiile legate de războiul declanşat de Federaţia Rusă asupra Ucrainei şi implicaţiile asupra securităţii europene.
”De asemenea, discuţiile au vizat şi modalităţile de sprijinire a Republicii Moldova prin utilizarea instrumentarului OSCE, reconfirmând angajamentul României de susţinere a integrării europene a Republicii Moldova şi a consolidării rezilienţei acestui stat” subliniază MAE.
În dialogul cu directorul executiv UNODC ministrul român al afacerilor externe a reafirmat prioritatea pe care România o acordă luptei împotriva criminalităţii organizate şi aprecierea pentru activităţile organizaţiei în acest domeniu atât la Viena, cât şi în teren şi au discutat despre importanţa protejării graniţelor împotriva traficului de arme, precum şi despre prezenţa României la viitoarele întâlniri de profil, mai afirmă MAE.




























