Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu s-a întâlnit, joi, la Ankara, cu omologii săi din Polonia şi Turcia, Witold Waszczykowski, respectiv Mevlüt Çavuşoğlu, ocazie cu care partea turcă a reconfirmat obiectivul aderării la Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întâlnirea de la Ankara face parte din discuţiile periodice dintre oficiali români, polonezi şi turci, cea de joi desfăşurându-se la nivelul miniştrilor de Externe.

”Consultările în acest format se înscriu în dialogul regulat al celor trei state pe teme de interes strategic. În cadrul întâlnirii de la Ankara, discuţiile s-au concentrat asupra situaţiei de securitate regionale şi internaţionale, cu accent asupra evoluţiilor din estul şi din sudul Alianţei, a rezultatelor Summit-ului NATO de la Varşovia şi a relaţiei Turciei cu UE”, informează Ministerul român de Externe.

Cei trei miniştri au abordat situaţia din Ucraina, măsurile de asistenţă ce pot fi oferite Georgiei şi Moldovei şi evoluţia războiului din Siria.

”A fost evidenţiată necesitatea unei abordări coerente cu privire la întregul flanc estic, fiind accentuată importanţa menţinerii zonei Mării Negre printre priorităţile Alianţei.  A fost evocată, în context, nevoia pregătirii corespunzătoare a ministerialelor NATO care vor avea loc în ultima parte a acestui an, în vederea  implementării, conform termenelor convenite, a tuturor deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel”, transmite MAE.

Un alt subiect important a fost relaţia dintre Turcia şi Uniunea Europeană. ”Cei trei miniştri au abordat, totodată, relaţia Turciei cu UE, partea turcă reconfirmând menţinerea obiectivului de aderare. Miniştrii român şi polonez au exprimat sprijinul ferm pentru continuarea negocierilor şi pentru aderarea Turciei la UE, pe baza îndeplinirii criteriilor stabilite, în beneficiul atât al Turciei, cât şi al Uniunii”, precizează MAE.

Cei trei miniştri au fost primiţi de către preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan şi au vizitat clădirea Marii Adunări Naţionale a Turciei. Următoarea întâlnire din cadrul Trilateralei România-Polonia-Turcia va fi găzduită de către ţara noastră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.