Ministerul Afacerilor Externe (MAE) "condamnă ferm" orice acţiune împotriva unor şcoli cu predare în limba română din Ucraina, în contextul informaţiilor prezentate de Serviciul de Securitate din această ţară privind tentative de incendiere a unor astfel de unităţi de învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am luat notă cu preocupare de informaţiile prezentate public de Serviciul de Securitate al Ucrainei privind tentativele de incendiere a unor şcoli cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi", spune Ministerul de Externe într-un comunicat de presă transmis duminică.

MAE mai arată că în prezent face demersuri pentru obţinerea de elemente suplimentare referitoare la circumstanţele producerii acestor tentative, precum şi la modul în care au acţionat autorităţile ucrainene în această situaţie.

"MAE condamnă ferm orice acţiune îndreptată împotriva unor instituţii de învăţământ cu predare în limba română din Ucraina", adaugă instituţia în comunicatul transmis News.ro.

Serviciul ucrainean de securitate a evitat provocări, în regiunea Cernăuţi, din partea unor persoane pe care le acuză că au fost plătite de Rusia să incendieze două şcoli româneşti în Bucovina (sud-vest), potrivit serviciului de presă al SBU, care acuză serviciile speciale ruse că au încercat în 12 rânduri să semene discordia şi ura prin provocări în Transcarpatia (sud-vest) şi Bucovina, relatează Unian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.