Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la finalul căreia a aprecizat că va fi ”o evoluţie înspre soluţionare” a problemei învăţământului în limba română din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mi-a promis că va ţine cont de toate recomandările care vor veni de la Comisia de la Veneţia pentru a modifica legislaţia în acel sens, iar o a doua solicitare foarte fermă pe care am avut-o a fost ca modificările care privesc învăţământul în limba română, în Ucraina, să fie discutate înainte de a le pune în lege, atât în format bilateral, adică cu noi, reprezentanţii statului român, cât şi cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina. Preşedintele Poroşenko a acceptat ambele solicitări şi, în acest sens, cred că vom avea o evoluţie înspre soluţionare”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă a mai discutat cu Poroşenko despre vizita pe care trebuia să o facă în Ucraina, preşedintele României a răspuns: ”Această vizită va fi discutată după ce rezolvăm problema învăţământului în limba română. Şi, ca să nu rămână oarece neclarităţi, eu am amânat vizita mea pentru a trage un semnal de alarmă foarte serios şi foarte clar că este o chestiune gravă pentru noi dar, evident, şi eu, şi alţii, continuăm negocierile pentru a rezolva această problemă. Să nu îşi imagineze cineva că acum facem pe supăraţii şi nu mai vorbim. Nu, noi vorbim, avem proiecte comune, dar această temă este una atât de importantă pentru noi încât punem în stand-by alte acţiuni până când o rezolvăm pe aceasta”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.