Maria João Rodrigues (S&D, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor), deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru afaceri sociale şi raportor pentru dosarele legislative conexe pilonului european al drepturilor sociale, a vorbit vineri, în cadrul unei dezbateri organizate la Bucureşti, despre responsabilităţile pe care ţara noastră le va avea odată cu preluarea preşedinţiei CE şi recomandă României să îşi ia un angajament mai puternic privind coeziunea economică, socială şi teritorială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Referitor la implementarea pilonului social, Rodriguez a spus: „Mai întâi trebuie să vedem ce poate fi făcut în timpul preşedinţiei deţinute de Austria. Ştim deja că România, prin această preşedinţie, va avea un rol foarte important în interpretarea acestui pilon. În primul rând, pe fondul legislativ, pentru că vor exista negocieri asupra unei directive foarte importante privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Va fi lansat trialogul, dar legea va putea fi finalizată în timpul preşedinţiei României. Ea va trebui aprobată înainte de alegerile europarlamentare. Dacă va exista voinţă politică, acest lucru este posibil”.

Este vorba despre o lege care susţine că toţi oamenii care lucrează în Europa, indiferent de sectorul de activitate, vor putea conta pe două lucruri importante: primul este legat de dreptul la salarizare corectă, acces la informaţie, iar al doilea, de protecţia socială. 

„Aceasta va fi una dintre cele mai importante legi sociale adoptate vreodată şi suntem aproape de aprobarea finală”, a mai explicat Rodrigues.

Ea a mai spus că o altă lege importantă este propusă spre aprobare, ca parte a acestui pilon - echilibrul muncă - viaţă, dar şi o recomandare, privind îmbunătăţirea protecţiei sociale. 

„Trebuie creată o autoritate a muncii, cu capacitatea de a preveni mobilitatea greşit întrebuinţată - când un lucrător merge să muncească în altă ţară, el ar trebui să beneficieze de condiţiile de muncă din această ţară. Toate statele ar trebui să îşi prezinte progresul reformei naţionale în timpul primului trimestru al anului viitor. Trebuie să convingem toate statele să dea o importanţă aparte acestui pilon”.

Nu în ultimul rând, a mai spus Rodrigues, foarte important este bugetul comunitar. „El va fi în mâinile României, iar bugetul comunităţii pentru următorii 7 ani este realizat astfel încât să implementeze asta”.

În acest context, legat de Brexit, ea a spus: „La nivel legislativ, uneori nu este simplu să fie adoptată o lege europeană cu o poziţie foarte activă pentru Marea Britanie, care are, deseori, o poziţie conservatoare. Autorităţile britanice nu sunt foarte dornice să aibă legislaţie europeană. Cât despre bugetul european, am putea avea o problemă, pentru că va fi mai mic, dar asta se va întâmpla doar când perioada de tranziţie va fi încheiată. Trebuie să vedem când va fi asta. Între timp, ne-am asigurat că următorul fond social este în acord cu pilonul social. Sperăm că preşedinţia României la CE va consolida această decizie”.

Maria João Rodrigues a încheiat: „Preşedinţia CE este o ocazie unică pentru o ţară să arată ca este foarte angajată privind ambiţia europeană, că îşi poate aduce contribuţia, ascultând celelalte probleme, dar şi prin punerea propriei amprente asupra direcţiei Uniunii. Cred că cea mai importantă amprentă pe care o poate pune România este cea a unui angajament mai puternic privind coeziunea economică, socială şi teritorială. Este necesar oriunde. Este punctul central al integrării europene, care s-a slăbit în ultimii ani, şi este nevoie să inversăm acest trend”.

Pilonul european al drepturilor sociale a fost semnat de Parlamentul European, Consiliu şi Comisia Europeană în cadrul Summitului social pentru creştere şi locuri de muncă echitabile care a avut loc la Göteborg (Suedia), pe 17 noiembrie 2017.

Acesta este menit să ofere drepturi noi şi mai eficiente pentru cetăţeni. Este structurat în 3 categorii principale: egalitate de şanse şi de acces pe piaţa muncii; condiţii de muncă echitabile; protecţie socială şi incluziune socială.

La întâlnirea de vineri - la care participă reprezentanţi ai unor instituţii şi asociaţii şi experţi în politici publice - sunt abordate precum egalitatea de şanse, condiţii de muncă echitabile, protecţie socială şi incluziune şi impactul revoluţiei digitale asupra pieţei muncii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.