Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, sâmbătă, o discuţie telefonică cu omologul său bulgar, Svetlan Stoev, care a mulţumit pentru sprijinul României în evacuare din Afganistan a cinci cetăţeni bulgari. "Gestul României de a sprijini repatrierea cetăţenilor bulgari a fost unul firesc, care exprimă foarte bunele relaţii existente între cele două ţări", a arătat Aurescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa lui Svetlan Stoev.

"Ministrul bulgar de externe a exprimat recunoştinţa şi a adresat mulţumirile sale deosebite ministrului de externe al României şi statului român pentru sprijinul acordat de ţara noastră prin evacuarea foarte recentă a cinci cetăţeni bulgari din Afganistan", a arătat MAE.

Astfel, un cetăţean bulgar a fost evacuat din Kabul în dimineaţa zilei de 20 august, cu al doilea zbor al aeronavei militare româneşti de transport a Forţelor Aeriene Române, iar alţi patru cetăţeni bulgari au fost evacuaţi cu al treilea zbor al aeronavei, care i-a şi adus pe aceştia în cursul acestei zile la Bucureşti, împreună cu 15 cetăţeni români repatriaţi din Afganistan.

"Ministrul român de externe a subliniat în discuţie importanţa solidarităţii internaţionale, mai ales între state partenere şi prietene, cum sunt România şi Bulgaria. A arătat că gestul României de a sprijini repatrierea cetăţenilor bulgari a fost unul firesc, care exprimă foarte bunele relaţii existente între cele două ţări", a adăugat sursa citată.

Cei doi miniştri au avut şi un schimb de opinii cu privire la climatul de securitate din Afganistan. De asemenea, au convenit să rămână în contact pe acest subiect, respectiv pentru a discuta şi alte aspecte ale relaţiei bilaterale.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.