Ambasadoarea Israelului în România, Tamar Samash, a ţinut marţi un discurs în cadrul evenimentului „70 de ani într-un Centenar”, dedicat sărbătoririi a şapte decenii de la formarea statului Israel, în care a punctat faptul că apreciază „foarte mult” modul în care ţara noastră s-a raportat la perioada Holocaustului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tamar Samash a subliniat că în anul în care România sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire, Israelul sărbătoreşte şapte decenii de la formarea sa ca stat şi tot atâtea de relaţii diplomatice neîntrerupte între cele două.

„Sărbătorim 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între Israel şi România. Principalul motiv este reprezentat de similarităţile dintre cele două popoare. Există o comunitate foarte mare de evrei de origine română care au venit din România în Israel pe parcursul anilor, iar ei sunt parte din viaţa de zi cu zi a statului Israel”.

Samash a mai spus că România este una dintre ţările în care se simte cel mai confortabil. „Astăzi, România este una dintre ţările prietene ale Israelului. Avem relaţii excelenţe în toate domeniile. În plus, apreciem foarte mult modul în care România a abordat perioada Holocaustului, pentru că a recunoscut ce s-a întâmplat aici, în acea perioadă şi a decis să înveţe generaţiile tinere despre asta”.

„Holocaustul este o perioadă extrem de greu de înţeles, nimeni nu îşi poate imagina ororile care s-au întâmplat atunci. Într-o perioadă în care negaţionismul a devenit tot mai puternic, vreau să mulţumesc tuturor autorităţilor române pentru tot ce au făcut referitor la Holocaust”.

Evenimentul care a avut loc la sediul Arcub face parte din seria de manifestări dedicate Centenarului. La a doua ediţie a evenimentului au participat Gabriela Firea, primarul general al Bucureştiului, Herman Berkovits, consul onorific al României în Israel, şi Liliana Ţuroiu, preşedinte al Institutului Cultural Român.

Cu această ocazie, a fost anunţat că o nouă emisiune, „Moza'aika”, care va reflecta aspecte ale vieţii evreieşti şi israeliene de pe teritoriul României şi al Israelului, va fi inclusă în grila de programe a TVR 1 începând cu luna martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.