Program universitar de licenţă în sistem dual cu 50% practică şi burse acordate lunar. Înscrieri până pe 23 iulie

Program universitar de licenţă în sistem dual cu 50% practică şi burse acordate lunar. Înscrieri până pe 23 iulie

Tinerii care-şi doresc să studieze la o facultate cu 50% pregătire practică, cu burse lunare şi de performanţă şi să aibă contact direct cu specialiştii care gestionează infrastructura esenţială a Capitalei se pot înscrie până pe 23 iulie 2026 la programul de licenţă în sistem dual „Inginerie circulară şi tranziţie verde”.

Programul durează patru ani şi este organizat de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) – Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, în parteneriat cu Apa Nova Bucureşti. Pregătirea academică este completată de învăţare aplicată şi experienţă într-un mediu profesional real.

50% practică în companie

Jumătate din pregătirea studenţilor are loc în cadrul Apa Nova Bucureşti, alături de specialişti din domeniu. Studenţii au acces la infrastructură reală, procese operaţionale şi activităţi care susţin serviciile de apă şi de canalizare pentru peste 2 milioane de locuitori ai Capitalei. Practica din timpul facultăţii le asigură experienţă într-un mediu profesional real, în laboratoarele, staţiile de tratare şi epurare sau alte puncte de lucru ale Apa Nova Bucureşti.

Prin contactul direct cu activitatea companiei, studenţii înţeleg procesele concrete de lucru şi îşi formează încă din timpul facultăţii competenţe aplicate, relevante pentru viitoarea profesie.

Burse şi sprijin financiar

Studenţii înscrişi pot beneficia de:

  • o bursă lunară în valoare totală de 1.200 de lei, acordată de Apa Nova Bucureşti şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
  • burse sociale pentru categoriile vulnerabile, începând de la 1.050 de lei;
  • o bursă de performanţă de 1.500 de lei, acordată studentului cu cea mai mare medie din anul şi programul său de studii;
  • o bursă de performanţă de 1.110 lei, pentru studenţii cu o medie de minimum 8, în limita fondului disponibil.

Facilităţi pentru studenţi

Pe lângă burse, studenţii au acces la facilităţile oferite de USAMV Bucureşti: cazare în campus, cantină, facilităţi sportive, reduceri la transportul public din Bucureşti şi reduceri la călătoriile cu trenul, pe baza legitimaţiei de student.

La finalul studiilor, absolvenţii au posibilitatea de a se angaja în cadrul Apa Nova Bucureşti, o companie parte din Grupul Veolia. Programul creează astfel o legătură directă între facultate, practică şi carieră.

Înscrieri până pe 23 iulie

Înscrierile pentru programul de licenţă în sistem dual „Inginerie circulară şi tranziţie verde” sunt deschise până pe 23 iulie 2026.

Mai multe informaţii despre etapele de înscriere şi documentele necesare sunt disponibile aici: https://fifim.ro/admitere/#etape

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră