Fumatul reprezintă un risc major pentru sănătate. Iar bolile asociate fumatului sunt prevenibile prin renunţarea completă la fumat. Aceasta este marea provocare în contextul în care există peste 1 miliard de fumători pe planetă şi 5,5 milioane în România, fumători care au nevoie de alternative şi susţinere pentru a renunţa la fumat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru toţi aceştia există soluţii care pot fi mai puţin nocive. Un prim pas constă în a face distincţia clară între tutun şi fumat şi a transmite acest mesaj pe scară cât mai largă. Suntem cu toţii obişnuiţi să vedem şi să auzim mesajele de avertizare referitoare la efectele nocive ale fumatului. Dar, până acum, nu ni s-a spus suficient de des şi de bine documentat ştiinţific că partea de FUM din FUMat este responsabilă de majoritatea bolilor asociate fumatului.

De fapt, cel mai dăunător aspect legat de obiceiul fumatului este arderea tutunului, nu tutunul în sine sau nicotina. Iar asta pentru că procesul de ardere produce peste 6.000 de substanţe, dintre care experţii în sănătate publică au identificat aproximativ 100 ca fiind cauzele sau potenţialele cauze ale bolilor asociate fumatului. Niciuna dintre cele trei afecţiuni serioase asociate fumatului – cancerul pulmonar, boala pulmonară obstructivă cronică şi bolile cardiovasculare – nu este cauzată în primul rând de nicotină sau tutun, ci de fumul de ţigară inhalat de fumători. Realitatea este, aşa cum s-a spus recent în cadrul Forumului Global despre Nicotină: oamenii fumează pentru nevoia de nicotină, dar mor din cauza substanţelor nocive eliberate în urma arderii tutunului. 

Nicotina este cel mai cunoscut ingredient din planta de tutun şi, prin urmare, se găseşte în toate produsele din tutun. Este clar că nicotina creează dependenţă şi nu este inofensivă, dar, contrar credinţelor multor oameni, nu este principala cauză a bolilor legate de fumat. Arderea tutunului produce marea majoritate a compuşilor toxici găsiţi în fumul de ţigară şi care determină apariţia bolilor asociate fumatului.

Pentru cei care nu renunţă la fumat, alternativele fără fum, cum sunt produsele care încălzesc tutunul, sunt o alternativă mai bună la continuarea fumatului deoarece nu ard tutunul, dar conţin nicotina pe care o caută creierul fumătorilor.

Aşadar există veşti bune şi alternative mai bune pentru fumători, atâta timp cât se ţine cont de distincţia clară că fumul rezultat în urma arderii tutunului este cauza principală a bolilor asociate fumatului, nu tutunul sau nicotina. Un consumator informat poate lua decizii în beneficiul sănătăţii lui.

Cea mai sigură cale pentru a reduce riscurile asociate fumatului este renunţarea completă la ţigări şi la nicotină. Dar pentru fumătorii care nu renunţă, folosirea produselor alternative este o alegere mai bună decât continuarea fumatului: acestea nu ard tutunul, oferă satisfacţia nicotinei şi au potenţialul de a reduce riscurile pentru sănătate asociate fumatului.

Material realizat cu susţinerea Philip Morris România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.