S-a încheiat prima etapă a MoonShotX, program de scalare internaţională a companiilor Mid-Corporate locale, realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul, în care au fost cooptate 22 de companii locale din peste 760 analizate, a debutat cu un bootcamp cu prezenţă fizică, ce a avut loc în perioada 7-11 octombrie la sediul Raiffeisen Bank România.

La acesta au participat peste 60 de reprezentanţi ai companiilor, C-Level şi experţi în business. În cadrul evenimentului, mentoring-ul a fost asigurat de 62 de experţi, experţi diplomatici, lideri în domeniul tehnologiei, experţi de la instituţii financiare publice şi private, reprezentanţi C-Level din companii multinaţionale, start-up-uri şi scale-up-uri.

„Prin intermediul acestui proiect punem la dispoziţie experienţa noastră regională în beneficiul firmelor româneşti, astfel încât acestea să poată ieşi pe alte pieţe din Europa şi chiar din S.U.A. Cum facem asta? Adresăm acestor companii întrebările corecte, astfel încât ele să decidă că au făcut tot ceea ce e posibil să se dezvolte”, a spus Cristian Sporiş, Vice-Preşedinte, Divizia Corporate şi Membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.

Companiile participante s-au arătat interesate să acceseze finanţări în valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru extinderea internaţională în perioada 2024-2025. Tipurile de finanţare includ granturi, credite de trade finance şi expansiune, instrumente financiare private – publice.

De asemenea, companiile au manifestat un interes major pentru extinderea pe pieţe din Europa Centrală şi de Est (Austria, Cehia, Croaţia, Republica Moldova), Europa de Vest (Germania, Franţa, Spania), dar şi UK, S.U.A sau Japonia.

“Credem cu tărie că firmele româneşti mid-corporate au un potenţial imens de a deveni lideri la nivel regional. Programul MoonShotX a fost conceput tocmai pentru a oferi acestor companii instrumentele, ghidajul şi reţelele necesare ca să se extindă internaţional. Faptul că participanţii urmăresc deja accesarea a 100 de milioane de euro pentru a se extinde este o dovadă a ambiţiei lor de a creşte şi suntem încântaţi să-i susţinem în acest proces”, a declarat Diana Dumitrescu, CEO Innovx.

MoonShotX va continua cu următoarele etape:

  • noiembrie 2024: bootcamp-uri in-person şi online de accelerare executivă;
  • decembrie 2024: sesiuni de mentoring personalizat şi schimb de know-how;
  • aprilie – mai 2025: evenimente regionale de scalare (în Austria, Croaţia, Cehia şi S.U.A);
  • iunie 2025 – eveniment regional de scalare în Marea Britanie 

Background info

În iunie 2024 Raiffeisen a anunţat lansarea MoonShotX, primul program din România de scalare a companiilor mid-corportate (cu CA între 5 şi 50 de milioane de euro).

După o perioadă de selecţie de 3 luni, în septembrie 2024, Raiffeisen şi InnovX au finalizat selecţia, fiind acceptate în proiect 22 de companii locale: High Tech Systems & Software, Restart Energy, ALUMIL ROM INDUSTRY, WALDEVAR ENERGY; RAPTRONIC PROCESS ENGINEERING, Masterbuild. EURO TEAM GB SPEDITION, Depozit Virtual, Rebeldot, IvaTherm, 2B Intelligent Software (BENTO), Softia, Hydrosystems, ECO GARDEN CONSTRUCT, Safetech Innovations, ESSENSYS SOFTWARE, Graphein, Lasting Software, SMARTWRAP, CODE932, Ascendia, Zaleco.

***

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare şi lichiditate solide activează pe piaţa bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. 

De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susţine mediul economic din România, oferind produse şi servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienţilor. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societăţii prin finanţarea economiei reale şi sustenabile. Totodată, suntem implicaţi în comunitate, prin susţinerea a 5 piloni de dezvoltare: educaţie, ecologie urbană, sport ca stil de viaţă sănătos, inovaţie şi nu în ultimul rând, artă şi cultură. 

Din 2023, Raiffeisen Bank propune o nouă abordare şi perspectivă asupra serviciilor bancare, prin lansarea “Banking 1:1", o modalitate interactivă de a simula configurarea  unui plan financiar pentru clienţii noştri, folosind aplicaţia Smart Finance, dezvoltată de echipa din România. www.raiffeisen.ro

Despre InnovX

InnovX este un accelerator care sprijină companiile prin tehnologie şi inovaţie. Cu un accent puternic pe creştere şi dezvoltare, InnovX susţine afacerile să atingă întregul lor potenţial şi să scaleze regional si internaţional. În 2024, InnovX a fost numit de către Financial Times, Statista şi Sifted, lider european în domeniul accelerării, câştigând premii prestigioase, inclusiv: Acceleratorul #1 din Europa de Est, Hubul #4 pentru Networking, #6 în Cele mai bune Birouri şi Spaţii de Laborator, #11 din 125 de Acceleratoare în Europa. www.innovx.eu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.