Încă din 2020, PENNY a lansat obiectivul TripluRO, o iniţiativă ambiţioasă care sprijină economia locală şi oferă consumatorilor posibilitatea de a alege produse cu ingredientul principal provenit din România, procesate şi ambalate pe teritoriul ţării.
Această promisiune se traduce printr-o ofertă variată de peste 800 de produse prezente acum pe rafturile magazinelor PENNY
Prin alegerea produselor 3RO de la PENNY, consumatorii contribuie la dezvoltarea unui sistem sustenabil care aduce beneficii multiple: susţinerea economiei locale prin generarea unei valori adăugate în ţară, reducerea costurilor de transport datorită proximităţii şi protejarea mediului înconjurător. Fiecare produs 3RO cumpărat este un pas înainte pentru o economie mai puternică şi un viitor mai responsabil.
Ce înseamnă 3RO? Un produs etichetat 3RO trebuie să respecte trei criterii
Aceste criterii esenţiale sunt: ingredientul principal provine din România; produsul este procesat în România; produsul este ambalat în România.
Iniţiativa facilitează accesul consumatorilor la produse locale de calitate, marcate vizibil la raft cu eticheta 3RO
Astfel, un coş complet de cumpărături poate conţine exclusiv produse 3RO, de la lactate şi carne proaspătă, la conserve şi produse de panificaţie. Printre mărcile proprii disponibile sub această etichetă se numără Hanul Boieresc, SuporteRO, Boni de Tot şi Haiduc, alături de branduri binecunoscute precum Aldis, Caroli, Danone, Fragedo, Napolact sau Lays.
Prin extinderea gamei de produse 3RO, PENNY îşi respectă angajamentul faţă de consumatori şi producătorii locali, contribuind la consolidarea unui model de economie circulară bazat pe responsabilitate şi sustenabilitate.
(Acest articol a fost realizat cu sprijinul PENNY.)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.