Intervenţiile protetice asupra danturii ne pot ajuta să redăm funcţionalitatea dinţilor. Tot mai mulţi oameni au nevoie de astfel de proteze pentru că ajung la cabinetul stomatologic mult prea târziu pentru ca dinţii naturali să mai poată fi salvaţi. Prezentă în studioul Medika TV, dr. Diana Andrei, medic stomatolog în cadrul Regina Maria Dental Clinics, a explicat care este importanţa protezelor dentare şi cum le alegem pe cele potrivite.
„Alegerea se face împreună cu medicul stomatolog pentru că, poate, noi citim sau vedem la televizor, pe internet, faţete. Trebuie să vedem dacă suntem un candidat potrivit pentru ele. Poate noi avem nevoie de coroane, nu de faţete. Şi atunci este important este ca fiecărui dinte în parte să-i aplicăm lucrarea protetică potrivită. Şi anume, dacă un dinte are o plombă foarte mare şi riscă să se spargă, putem să punem o incrustaţie. Este ca o plombă dintr-un material mai rezistent. Nu se face de către medic din materialul acela fotopolimerizabil din care se realizează plombele” susţine dr. Diana Andrei, medic stomatolog Regina Maria Dental Clinics.
Cel mai des utilizate proteze dentare sunt coranele dentare şi faţetele. Alegerea acestora depinde de problemele dentare ale pacientului şi mai puţin de estetică. În urma consultului stomatologic, medicul specialist alege varianta potrivită de proteză.
„Dacă dintele are un tratament de canal şi atunci are o plombă foarte mare, dar are şi pereţii subţiri el are nevoie să fie acoperit pe întreaga lui circumferinţă pentru a nu se sparge. Şi atunci trebuie să punem o coroană. Îi dăm dintelui o formă conică spunem o coroană care să-l acopere pe întreaga suprafaţă„ mai spune dr. Diana Andrei, medic stomatolog Regina Maria Dental Clinics.
În schimb, în cazul faţetelor dentare, acest tip de proteze dentare se montează atunci când problemele dinţilor mai puţin grave. „Dacă de exemplu avem un dinte tocit, dar care nu are carii şi nu are nevoie de tratamente de canal şi dorim doar să-l lungim să-i redăm forma şi lungimea naturale şi să-l integrăm în funcţionalitatea gurii, putem să optăm pentru o faţetă” explică dr. Diana Andrei, medic stomatolog Regina Maria Dental Clinics.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.