Adriana Balint: „Avem o datorie sacră faţă de părinţii noştri: să lăsăm moştenire o Românie mai bună!“

Adriana Vitan Balint a subliniat că experienţa diasporei i-a acutizat profund sentimentul de dor şi teama de pierdere a identităţii naţionale a copiilor săi.

 

„Când începeau românii să vorbească în aeroport, îmi dădeau lacrimile. I-aş fi luat pe toţii în braţe! Puteau să fie de orice culoare, dar erau românii mei,” a povestit Adriana Balint. Jurnalista s-a remarcat în spaţiul public pentru spiritul civic şi implicarea în mai multe teme esenţiale pentru societatea românească.

Decizia de a reveni acasă a apărut momentul în care fiicele sale gemene, crescute în Spania, au început să comunice între ele în limba spaniolă. „Mi s-au aprins un beculeţ de alarmă şi am zis că vor rămâne spanioloaice, clar. […] Se va pierde gena de român. Şi de oltean. Şi am zis: înapoi acasă, indiferent cu ce preţ,” a afirmat Balint.

 

Întoarcerea, recunoaşte ea, a venit cu un „preţ destul de mare,” dat fiind lipsurile din ţară. Un profund patriotism a fost însă esenţial: „faptul că sunt pe acelaşi pământ în care sunt şi bunicii mei şi acolo mă voi duce şi eu şi acolo se vor duce şi copiii mei […] Mulţi au murit pentru ţara asta şi n-au zis că dau înapoi. Măcar atâta pot să fac şi eu, să stau aici”.

 

Adriana Vitan Balint a accentuat responsabilitatea generaţiilor actuale faţă de viitorul ţării, întrebându-se retoric: „Ce le las? Ce am luat de la mama? Ce las copilului meu?”. Ea a subliniat importanţa educaţiei pentru a cultiva o generaţie conştientă şi rezistentă la manipulare.

 

Mărturia ei oferă o perspectivă profundă asupra sacrificiilor şi dilemelor identitare cu care se confruntă milioane de români din diaspora, o durere pe care, susţine ea, „nu poate să o înţeleagă nimeni, decât dacă ajungi acolo şi îţi dai seama că durerea e mult mai mare din diaspora când te uiţi către casă, decât de acasă când te uiţi către diaspora.”