Victor Ponta cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îi ridice controlul judiciar, după ce măsura preventivă a fost prelungită de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care este urmărit penal alături de deputatul Sebastian Ghiţă pentru presupuse infracţiuni comise în legătură cu vizita lui Tony Blair în România, în 2012.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul premier Victor Ponta a venit marţi dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se ia în discuţie contestaţia sa, depusă în 4 noiembrie, privind măsura controlului judiciar, prelungită de procurori, săptămâna trecută, cu încă 60 de zile.

La intrarea în sediul ICCJ, Victor Ponta a spus că nu va face nicio declaraţie.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciarpe  Victor Ponta în 6 septembrie, măsură care expira în 4 noiembrie, însă a fost prelungită de anchetatori cu încă 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

În cadrul măsurii controlului judiciar, Victor Ponta are mai multe obligaţii şi interdicţii. Procurorii au menţinut însă decizia din 10 septembrie a judecătorilor instanţei supreme, care au modificat unele dintre condiţiile controlului judiciar, respectiv ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara şi de face declaraţii în public despre dosarul său.

În 12 octombrie, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurator pe un imobil al lui Victor Ponta.

Şi Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar, dar instanţa supremă a anulat măsura preventivă în 13 septembrie. Ulterior, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 220.000 de euro pe averea lui Sebastian Ghiţă.

Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.