Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară. Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a precizat că această lege prevede de acum „un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept - dacă ai fugit din ţară şi ai avut bani să eviţi executarea pedepsei în penitenciarele româneşti, atunci când eşti adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, vei scoate bani din buzunar”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare completarea cadrului legislativ privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Iniţiativa vizează limitarea fenomenului „fugarilor” şi descurajarea acestei atitudini infracţionale.

Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă.

Prin urmare, actul normativ iniţiat de către Ministerul Justiţiei reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, cât şi modalitatea de recuperare a cheltuielilor ocazionate de aducerea lor în România.

„Am prezentat proiectul de lege Guvernului spre adoptare la 21 martie, apoi a fost trimis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. Procedurile s-au desfăşurat cu celeritate, aşa cum era şi normal în raport cu importanta problemei. Diminuarea fenomenului fugarilor este o prioritate pentru Ministerul Justiţiei pe care îl conduc de aproape un an. Legea prevede de acum un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept - dacă ai fugit din ţară şi ai avut bani să eviţi executarea pedepsei în penitenciarele româneşti, atunci când eşti adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, vei scoate bani din buzunar”, a afirmat Alina Gorghiu, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Justiţiei.

Ea a mai spus că doar la nivelul anului 2023, statul român a cheltuit peste 10 mil lei pentru 803 persoane aduse în ţară.

„O sumă relevantă care ar putea fi redirijată către sistemul penitenciar, către noi sedii de instanţe sau modernizarea celor existente. Anul acesta, până în prezent peste 300 de fugari au fost aduşi în ţară, ceea ce a implicat alte sume de la buget. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, românii nu vor mai suporta costurile pentru aducerea în ţară a infractorilor fugari! Mulţumesc tuturor colegilor din Ministerul Justiţiei care au lucrat la acest proiect legislativ. Aducerea în ţară a tuturor fugarilor rămâne o prioritate a mandatului meu!”, a conchis Gorghiu.

Legea are în vedere 2 ipoteze. În cazul în care fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în ţară urmează să fie avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare. În cea de a doua ipoteză, în care fugarul, reuşeşte să fugă din ţară după ce este condamnat definitiv, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în România urmează să fie recuperate printr-o acţiune în instanţa civilă, titularul acţiunii fiind ministerul care a făcut cheltuielile. Această acţiune va fi scutită de taxa de timbru şi va fi judecată cu celeritate.

Noua lege se referă strict la persoanele urmărite internaţional, cele care consideră că prin fugă vor scăpa de răspunderea penală, de executarea pedepsei.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 mai, proiectul de lege, în calitate de for decizional. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.