Torţionarul Ioan Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, condamnat definitiv în martie 2017, de instanţa supremă, la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni contra umanităţii, a murit în detenţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a încetat din viaţă la spitalul Penitenciarului Jilava.

Ficior a fost obligat şi să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 310.000 de euro daune morale pentru opt părţi civile din dosar. Acestea urmau să primească sume între 20.000 şi 70.000 de euro, echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plăţii.

Fostul torţionar Ioan Ficior a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în cei cinci ani fiind înregistrate 103 decese.

"Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acordă asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", au arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în rechizitoriu.

Un caz asemănător a fost cel al lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.