Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a spus, joi, la finalul şedinţei CSM - care a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei - că votul său a fost de a acorda un aviz cu observaţii, pentru că în acest fel ar fi putut atrage atenţia tuturor, inclusiv iniţiatorilot, asupra punctelor nevralgice ale proiectului, între care trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei şi procedura de numire a procurorilor şefi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu mă ascund, nu îmi este jenă - votul meu a fost de a acorda un aviz cu observaţii asupra proiectelor, din două motive. În primul rând, este mesajul public - un sistem guvernat de legi adoptate în 2004 se impune modificat. Argumentul al doilea este că prin avizul cu observaţii pe care l-am fi putut acorda am fi atras atenţia tuturor, inclusiv iniţiatorilor, asupra punctelor nevralgice", a declarat Cristina Tarcea la plecarea de la CSM.

Ea a spus că una dintre modificările contestate este trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei. "Nu suntem de acord cu aceast soluţie", a subliniat Tarcea.

O altă propunere cu care nu este de acord se referă la răspunderea magistraţilor, respectiva la procedura de numire a şefilor de Parchete. "Nu respingem modificarea, dar ea se impune nuanţată faţă de propunerea ministrului - problema numirii procurorilor şefi din cadrul Parchetelor. Desigur, era a patra problemă, a vârstei de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Îmi era teamă că dacă rezultatul final la CSM era de respingere, vor fi ignorate cu desăvârşire observaţiile noastre", a afirmat preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şefa instanţei supreme a mai spus că speră ca, în pofida rezultatului din CSM, să fie consultaţi măcar pe aceste patru probleme semnalate.

"Avizul CSM este consultativ, dar sa nu uităm că este vorba despre legile justiţiei,  despreorganizarea şi functionarea instanţelor (...) Îmi e greu de crezut că persoane, chiar cu expertiză vastă în domeniu, dar care nu au activat în cadrul acerstor structuri, ar putea ignora acest aviz. (...) Există patru puncte de mare vulnerabilitate, care dacă ar ramane aşa ar putea marca o involuţie în dezvolatarea sistemului judiciar românesc", a adăugat Cristina Tarcea.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei. Avizul CSM este consultativ.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader nu a participat la şedinţa CSM.

Modificările la legile Justiţiei au fost criticate de asociaţiile magistraţilor, de preşedintele Klaus Iohannis, iar Ambasada SUA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la unele dintre prevederi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.