Procurorul şef al DNA, Călin Nistor, le-a cerut premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să dispună măsuri de urgenţă pentru numirea procurorilor şefi ai Secţiei de combatere a corupţiei şi Secţiei judiciară penală, la care delegările expiră în 22 de zile, iar CSM a respins cererile DNA de prelungirea a acestora, întrucât a intrat în vigoare OUG 7. "Se constată încă o dată că acest act normativ s-a emis fără a se avea în vedere situaţia concretă a funcţiilor de conducere vacante, existente la nivelul Ministerului Public. În opinia noastră deblocarea acestei situaţii care este comună şi altor unităţi de Parchet nu se poate realiza decât prin abrogarea în totalitate a O.U.G. nr. 7/2019", arată DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, joi, că procurorul şef al DNA, Călin Nistor, i-a informat, miercuri, pe primul ministru şi pe ministrul Justiţiei despre situaţia creată la nivelul instituţiei ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019 prin care s-au modificat dispoziţiile art.57 din Legea nr.303/2004, în sensul că procurorii pentru care numirea se face de Preşedintele României nu pot fi delegaţi în funcţii de conducere, coroborat cu dispoziţia prin care delegările în funcţii de conducere încetează în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

"Concret, în documentele respective se arată că, din data de 20 martie 2019, Secţia de combatere a corupţiei şi Secţia judiciară penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie rămân fără procurori şefi, prin expirarea delegărilor (posturile respective sunt vacante din datele de 21.11.2016, în cazul Secţiei de combatere a corupţiei respectiv 17.09.2018 şi 14.01.2019, în cazul Secţiei judiciară penală). Interzicerea delegărilor în funcţiile de conducere va bloca activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi o va pune în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile legale, având în vedere că nu vor mai putea fi verificate rechizitoriile de către procurorul şef secţie şi implicit nu vor putea fi traşi la răspundere autorii faptelor penale (introducerea art. 57 alin.71 din Legea nr. 303/2004)", se arată într-un comunicat al DNA.

În şedinţa de marţi, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis respingerea propunerilor formulate de DNA de prelungire a delegărilor în funcţiile de procuror şef al celor două secţii amintite. La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 7/2019 care interzic delegările în funcţii de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Preşedintele României.

"Cu aceeaşi ocazie, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Nistor Călin, le-a solicitat celor doi înalţi demnitari să dispună măsurile de urgenţă ce se impun pentru declanşarea procedurii de numire a celor doi procurori şefi secţie, având în vedere şi intervalul de 22 de zile rămas până la expirarea delegărilor. Se constată încă o dată că acest act normativ s-a emis fără a se avea în vedere situaţia concretă a funcţiilor de conducere vacante, existente la nivelul Ministerului Public. În opinia noastră deblocarea acestei situaţii care este comună şi altor  unităţi de Parchet nu se poate realiza decât prin abrogarea în totalitate a O.U.G. nr. 7/2019, deoarece indiferent de procedura urmată nu este posibilă ocuparea posturilor respective, mai ales că acestea nu au fost ocupate o perioadă lungă de timp şi nu din culpa Direcţiei Naţionale Anticorupţie", mai arată DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.