Peste 4.700 de dosare vor fi închise în cazul în care vor intra în vigoare modificările Codurilor penale, a declarat, marţi, procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Daniel Horodniceanu a vorbit, marţi, despre "închiderea intempestivă" a peste 4.700 de dosare, ca urmare a dispoziţiei potrivit căreia dosarele în care dacă după un an nu  fost începută urmărirea penală in personam vor trebui închise. 

Horodniceanu a precizat că este vorba despre 4.770 de dosare.

Aceste dosare ar intra sub incidenţa articolului 305 al noului Cod penal, care la alineatul 11 prevede: "În termen de maximum un an de la data începerii urmăririi penale cu privire la faptă organul de urmărire penală este obligat să procedeze fie la începerea urmăririi penale cu privire la persoană, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a dispune aceasta măsură, fie la clasarea cauzei”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut luni, răspunzând unei întrebări, că este exclusă în acest moment adoptarea modificării Codurilor penale printr-o Ordonanţă de urgenţă. Astfel, întrebat dacă este exclusă în acest moment această procedură, el a răspuns: "Da".

"Voi aţi spus. Eu ştiu exact ce am vorbit vineri seara. Am fost acolo cu toţii şi am spus şi spun în continuare că trebuie să se grăbească procedurile, pentru că s-a întârziat foarte mult. O să facem o sesiune extraordinară, dar nu putem face o sesiune extraordinară toată vara. Şi atunci o să cer astăzi, şi eu, şi domnul Tăriceanu celor din comisie să închidă odată Codul penal, să meargă la votul final, după care intră în circuitul obişnuit", a spus Dragnea, întrebat dacă în cadrul CEx de vineri s-a discutat despre o posibilă Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.