Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a mai centralizat peste 1.800 de voturi exprimate de magistraţi în adunările generale, iar rezultatele arată că 83.14% dintre magistraţi s-au pronunţat pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, 8.71% pentru menţinerea ei şi 8.14% pentru amendarea normelor care reglementează activitatea. De asemenea, 84,98% din numărul adunărilor generale de la instanţe şi parchete au votat pentru abrogarea totală a normelor juridice care reglementează activitatea Secţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din 2.984 magistraţi (judecători şi procurori) care au votat şi ale căror voturi au fost numărate, 83.14% s-au pronunţat pentru desfiinţarea SIIJ, 8.71% pentru menţinerea SIIJ, iar 8.14% pentru amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea structurii de parchet menţionate”, a transmis, iercuri, Asociaţia Forumul Judecătorlor.

Sursa citată a precizat că, în ceea ce priveşte votul exprimat pe fiecare adunare generală, din 333 de adunări generale ale judecătorilor şi procurorilor contabilizate (106 instanţe şi 227 parchete), 283 (93 de instanţe, 190 de parchete)  ”s-au pronunţat în unanimitate sau în majoritate pentru abrogarea totală a normelor juridice care reglementează activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi revenirea la competenţele partajate ale structurilor de parchet existente anterior modificărilor legislative prin care a fost creată”.

De asemenea, 27 de adunări generale (9 instanţe şi 18 parchete) au optat în majoritate pentru menţinerea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie; 15 adunări generale (3 instanţe şi 12 parchete) au votat pentru amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea structurii menţionate. 8 adunări generale (1 instanţă şi 7 parchete) au avut vot paritar.

”Ca procentaj, 84,98% din numărul adunărilor generale de la instanţe şi parchete  au votat pentru abrogarea totală a normelor juridice care reglementează activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi revenirea la competenţele partajate ale structurilor de parchet existente anterior modificărilor legislative prin care a fost creată, în raport de 8,11% pentru menţinere, 4,50% pentru amendare şi 2,40% cu vot paritar”, a mai transmis Asociaţia.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România va continua centralizarea voturilor, urmând a publica rezultatele definitive în zilele următoare, cu privire la toate aspectele supuse consultării magistraţilor.

Subiectele în legătură cu care s-au pronunţat magistraţii sunt:

1. schema de pensionare anticipată a magistraţilor, prevăzută prin art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în funcţiile prevăzute de judecător, procuror şi magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecător şi magistrat-asistent de la Curtea Constituţională

2. trecerea la complete de 3 judecători în apel – modificarea prevăzută la art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

3. noul ciclu temporal de 4 ani de formare iniţială la Institutul Naţional al Magistraturii – modificarea prevăzută la art. 15-16 din Legea nr. 304/2004;

4. Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – modificările prevăzute la art. 881 şi urm. din Legea nr. 304/2004, precum şi ordonanţele de urgenţă corespunzătoare.

Primele trei aspecte vizate de consultarea magistraţilor fac obiectul asumării răspunderii Guvernului. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.