Sebastian Ghiţă, aflat în arest în Serbia, este audiat, miercuri, prin videoconferinţă, într-o şedinţă secretă care are loc la instanţa supremă în dosarul în privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care este urmărit penal şi fostul premier Victor Ponta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şedinţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este secretă şi a început la ora 13.00, iar în sală se află şi un interpret de limbă sârbă.

Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă. Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

În 26 aprilie, procurorii DNA Ploieşti au solicitat instanţelor emiterea de noi mandate de arestare pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, în cele două dosare de corupţie în care acesta este cercetat şi în care nu primise sau în care anchetatorii nu formulaseră solicitări de emitere a unui mandat de arestare, respectiv dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair şi cel în care Ghiţă este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu.

Astfel, procurorii DNA au formulat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Ghiţă şi în dosarul care vizează vizita fostului premier britanic Tony Blair n România, dosar în care Ghiţă este urmărit penal alături de Victor Ponta pentru infracţiuni de corupţie.

Procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie 2016, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICC) au modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta. Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara. Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatorii.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.