Primarul comunei Olteni, judeţul Teleorman, a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA sub acuzaţia de abuz în serviciu. Nu ar fi urmărit realizarea orelor de muncă de către beneficiarii ajutorului social şi nu a întrerupt acordarea beneficiilor pentru cei care nu îndeplineau condiţiile şi a produs un prejudiciu de peste 2,2 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 decembrie 2025, faţă de inculpata IONESCU VIOLETA CĂTĂLINA, primar al comunei Olteni, judeţul Teleorman, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată”, anunţă, vineri, DNA.

Totodată, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata DIMA ADRIANA-CORNELIA, inspector în cadrul Compartimentului buget, venituri, cheltuieli şi achiziţii publice din cadrul primăriei comunei Olteni, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

”În perioada 2024 – 2025, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpata Ionescu Violeta Cătălina, în calitate de primar al comunei Olteni, judeţul Teleorman, nu ar fi îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege în domeniul acordării ajutoarelor sociale”, precizează procurorii.

Este vorba despre:

- nu ar fi întocmit anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local;

- nu ar fi ţinut evidenţa orelor de muncă efectuate pentru activităţile şi lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă;

- nu ar fi afişat lunar, la sediul propriu, planul de acţiuni/lucrări de interes local pe luna în curs, lista beneficiarilor de ajutor social, lista persoanelor care urmează să efectueze activităţi sau lucrări de interes local, precum şi situaţia activităţilor/lucrărilor efectuate în luna anterioară;

- nu ar fi dispus suspendarea acordării ajutorului social ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei beneficiarilor de ajutor social de a presta activităţi/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile;

- nu ar fi dispus încetarea acordării ajutorului social persoanelor care nu îndeplineau condiţiile legale.

”Ca urmare, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.213.112 lei reprezentând sumele plătite cu titlu de ajutor social (venit minim de incluziune) beneficiarilor apţi de muncă ce nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a presta activităţi/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile”, a mai transmis DNA:

Potrivit procurorilor, în perioada februarie – decembrie 2021, cele doup femei ar fi cheltuit din bugetul primăriei suma totală de 403.847 lei pentru achiziţia de bunuri care nu erau strict legate de obiectul de activitate al unităţii administrativ teritoriale şi care nu erau în interesul activităţii primăriei respective.

”Achiziţiile ar fi fost efectuate în contextul în care, la data de 01 ianuarie 2021, UAT Comuna Olteni avea deja plăţi restante către alţi furnizori în sumă de 475.386 lei, până la finalul anului valoarea plăţilor restante crescând la 1.886.644 lei. Majoritatea datoriilor aveau o vechime mai mare de un an”, precizează DNA.

Procurorii anunţă că, joi, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 6 locaţii situate pe raza judeţului Teleorman, dintre care 3 locaţii aparţinând Primăriei comunei Olteni, o locaţie la sediul unei societăţi comerciale aparţinând primăriei respective, iar restul la domiciliile unor persoane fizice.

”Cu ocazia efectuării percheziţiilor menţionate anterior, au fost găsite la domiciliul inculpatei Ionescu Violeta Cătălina următoarele sume de bani care au fost ridicate în vederea dispunerii măsurii sechestrului asigurator: 251.860 euro, 90.100 lei şi 320 dolari”, a mai transmis DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Ionescu Violeta Cătălina  trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Mai mult, inculpata Ionescu Violeta Cătălina nu poate exercita funcţia de primar al comunei Olteni, în exercitarea căreia a săvârşit faptele.      

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.