Judecătorul Lucian Netejoru, inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, a plagiat în mare parte din conţinutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, pe care a susţinut-o în 2010 la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, relatează PressOne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform PreesOne, cel 140 din totalul de 294 de pagini ale tezei sale de doctorat intitulată "Particularităţi manageriale în cooperarea poliţienească internaţională pentru prevenirea spălării banilor" sunt reproduse din volume semnate de chestorul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române şi fost rector al Academiei de Poliţie.

De altfel, Voicu a fost unul dintre referenţii din comisia de susţinere care i-a acordat titlul lui Netejoru, însă el nu a observat că doctorandul a plagiat masiv din cărţile sale,

Coordonatoarea tezei de doctorat, profesor universitar Ştefania Georgeta Ungureanu, avea să fie condamnată pe fond la închisoare cu suspendare, pentru că a înşelat Academia de Poliţie, precum şi nouă doctoranzi ai acestei instituţii.

Lucian Netejoru a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, că nu doreşte să comenteze cu privire la acest subiect, precizează PressOne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.