Poliţia Capitalei anchetează incendiul provocat de un deţinut la Penitenciarul Rahova, o echipă de cercetare de la Secţia 19 ridicând luni probe de la unitatea de detenţie, în dosarul în care se fac cercetări pentru distrugere calificată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, dosarul a fost deschis la Secţia 19 şi vizează infracţiunea de distrugere calificată.

Echipa de cercetare la faţa locului a făcut o primă evaluare a distrugerilor şi urmează ca Penitenciarul Bucureşti - Rahova să comunice valoarea prejudiciului.

Pentru distrugere calificată prin incendiere, deţinutul riscă o pedeapsă între doi şi şapte ani de închisoare.

Incendiul provocat de un deţinut de la Penitenciarul Rahova aflat în tranzit, care stărea singur în celulă, a avut loc duminică, în jurul orei 22.00. Deţinutul care a provocat incendiul şi 11 angajaţi ai unităţii care au intervenit pentru stingerea incendiului şi evacuarea celorlalţi deţinuţi au fost răniţi şi internaţi în spital. În timpul incendiului, 67 de deţinuţi au fost evacuaţi în curtea penitenciarului.

“S-a intervenit de îndată pentru stingerea incendiului, au fost evacuaţi 67 de deţinuţi în curtea de plimbare, după ce ne-am asigurat că au fost luate toate măsurile şi nu mai pot exista alte evenimente negative, aceştia au fost cazaţi înapoi în camerele de deţinere. Pe parcursul acestei zile (luni, n.r.) vor fi remediate pagubele materiale. Ca urmare a incidentului, deţinutul care a provocat incendiul a fost prezentat la Spitalul Penitenciarului Rahova pentru consult, după care a fost internat într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii”, a declarat pentru News.ro inspectorul principal Carmen Utoiu, ofiţer de presă la Administraţia Naţională  a Penitenciarelor.

Deţinutul a folosit o brichetă pentru a-şi incendia celula în care stătea singur, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu.  

"Regulamentul de aplicare a Legii 253 prevede posibilitatea de a deţine asupra fiecăruia dintre ei, în cazul fumătorilor, brichetă pentru a prinderea propriilor ţigări. De aceea avea bricheta asupra lui. (…) A fost condamnat pentru tâlhărie, doi ani, a venit în tranzit, pentru două zile, trebuia să plece în această dimineaţă de la Penitenciarul Rahova la altă unitate”, a spus Gabriela Livadariu.

Ea a precizat că atât deţinutul care a provocat incendiul, cât şi angajaţii Penitenciarului Rahova care au intervenit pentru stingerea focului sunt în afara oricărui pericol.

“Deţinutul respectiv este încă internat în spital, dar am fost asiguraţi că este în afara oricărui pericol. Este important faptul că toate cadrele din penitenciar au acţiont de urgenţă şi situaţia a încetat, şi toată lumea este în afara oricărui pericol. De asemenea, în acest moment se lucrează la îndepărtarea daunelor produse”, a precizat Livadariu.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova a mai spus că după producerea incidentului a fost imediat anunţat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi Secţia 19 de Poliţie, pentru începerea cercetărilor.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei vor să îi separe pe aceşti deţinuţi de restul condamnaţilor aflaţi în cursul executării unei pedepse privative de libertate. Măsura face parte dintr-un plan complex de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie din România, potrivit Ministerului Justiţiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.