Parchetul de pe pe lângă Tribunalul Bucureşti, a anunţat, luni, că va continua protestul generat de OUG 7/2019, până la finalul lunii martie. Zilnic, între orele 8.00 şi 10.00, va fi suspendată activitatea, fiind rezolvate doar cazurile urgente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrunită la data de 11 martie 2019, a decis susţinerea poziţiei publice a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii exprimată la data de 08.03.2019 cu privire la modalitatea de modificare a legilor justiţiei. În acest context s-a decis şi menţinerea măsurii de suspendare a activităţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu excepţia cazurilor urgente, în intervalul 08:00 – 10:00, până la data de 31.03.2019”, au transmis procurorii.

Consiliul Superior al Magistraturi (CSM) şi-a manifestat, vineri, îngrijorarea cu privire la modificarea succesivă a legilor justiţiei, prin cinci ordonanţe de urgenţă adoptate într-un interval de câteva luni, de natură a bulversa activitatea magistraţilor şi a instituţiilor din sistemul judiciar. În plus, CSM precizează că OUG 12/2019 prin care a fost modificată OUG 7 cuprinde prevederi care nu se regăseau în forma trimisă spre avizare.

”În urma centralizării punctelor de vedere exprimate în cadrul adunărilor generale ale procurorilor convocate prin Hotărârea nr. 95/20.02.2019, Secţia pentru procurori informează opinia publică şi corpul magistraţilor că toate adunările generale au susţinut punctul de vedere al secţiei, în sensul abrogării tuturor prevederilor din OUG nr. 7/2019 referitoare la Ministerul Public. În acest context, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modificarea succesivă a legilor justiţiei, prin 5 ordonanţe de urgenţă adoptate într-un interval de câteva luni, de natură a bulversa activitatea magistraţilor şi a instituţiilor din sistemul judiciar”, au transmis, vineri, reprezentanţii CSM.

Treizeci de preşedinţi şi vicepreşedinţi de tribunale au transmis Secţiei pentru judecători a CSM un apel în care cer să ia act de îngrijorarea lor faţă de "escaladarea fără precedent a manifestărilor publice din partea unor judecători, cu îndepărtarea acţiunilor revendicative de la cele ce se pot circumscrie nevoilor reale ale instanţelor judecătoreşti" şi să adopte măsuri pentru restabilirea autorităţii şi prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor.

De asemenea, ei solicită stoparea demersului iniţiat de judecătorul Cristi Dănileţ de a se deplasa împreună cu o delegaţie la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.