OUG privind legile justiţiei nu se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de luni, anunţată cu puţin timp înaintea reunirii Executivului, programată să înceapă la ora 9:00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Executivul a făcut publică luni dimineaţă ordinea de zi a şedinţei în care ar fi urmat, conform informaţiilor care au circulat săptămâna trecută, să fie discutată OUG prin care legile justiţiei să fie puse în acord cu recomandările Comisiei de al Veneţia.

Textul OUG a fost criticat de Ministerul Public, care, printr-un comunicat transmis duminică seară, a atras atenţia asupra pericolului încălcării ordinii constituţionale prin adoptarea unora dintre modificările propuse.

Şi liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae s-a declarat foarte nemulţumit de proiectul de OUG, apreciind că documentul apărut în spaţiul public este "ceva foarte bizar" şi că Toader ar trebui să explice parlamentarilor unde au greşit, ce anume ar fi inaplicabil şi de ce este nevoie de o ordonanţă de urgenţă.

Ministrul Justiţiei s-a aflat duminică seară la sediul PSD pentru discuţii cu liderii coaliţiei de guvernământ pe tema textului ordonanţei.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni se află un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru evaluarea funcţionarilor publici în anul 2018 şi mai multe proiecte de hotărâre.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.