Tinerii din familii destrămate şi cei din familii închegate, cu părinţi implicaţi, sunt la fel de vulnerabili în faţa consumului de droguri, povesteşte medicul Alexandra Dobre, director general adjunct al DGASPC Sector 2. Ea spune că experienţa pe care o are în lucrul cu copiii şi cu familiile acestora arată că, nu de puţine ori, părinţii refuză să creadă că tocmai fiul sau fiica lor a căzut victimă a consumului de substanţe interzise. În acest context, Alexandra Dobre atrage atenţia asupra nevoii ca părinţii să petreacă timp de calitate alături de copiii lor, să încerce să îi cunoască pentru a putea depista la timp eventualele semne care arată că aceştia sunt consumatori.
Alexandra Dobre a povestit, vineri seară, la emisiunea Medika Antidrog de la
Medika Tv, că a vizitat centre private în care sunt trataţi tineri dependenţi de droguri, pentru a vedea care este experienţa acestora şi pentru a pune la punct înfiinţarea unui astfel de centru în Sectorul 2 al Capitalei.
”Vă dau un exemplu concret întâlnit chiar la centrele la care am fost să vedem cum se transpune în realitate o astfel de gândire şi cum funcţionează un astfel de centru. Acolo erau copii care proveneau şi din familii vulnerabile sau destrămate, dar şi din familii foarte unite, foarte închegate, cu părinţi, nu ştiu, spre exemplu, o fată provenea dintr-o familie unde tatăl era preot şi mama era medic. Şi chiar spunea că s-au preocupat de ea şi au fost alături şi când şi-au dat seama ce se întâmplă, când au aflat despre situaţia ei, au refuzat efectiv să creadă că e vorba despre copilul lor”, a afirmat oficialul DGASCP Sector 2.
Alexandra Dobre a subliniat că sunt părinţi ai unor copii consumatori care refuză să ceară ajutor, pentru că se află ”într-o fază de negare”, nu le vine să creadă că tocmai copilul lor este victimă a consumului de stupefiante.
”Eu cred că este foarte important ca familia, părinţii în general, să înţeleagă fenomenul, să ştie la ce semnale să fie atenţi atunci când stau de vorbă cu copilul, când îi observă comportamentul. Din nou, este fundamental să cunoaştem anturajul copiilor şi să încercăm să petrecem cât mai mult timp cu ei. Cred că este important ca timpul pe care îl petrecem cu copiii noştri, chiar dacă este unul limitat, că aceasta este lumea în care trăim şi totul se întâmplă pe repede înainte, să fie unul de calitate şi să fie un timp în care suntem conectaţi cu adevărat la copilul nostru. Pentru că fiecare părinte îşi cunoaşte copilul. Deci dacă eşti cu adevărat conectat la copil şi dacă ai o relaţie apropiată cu el şi emoţional copilul este în echilibru, atunci cumva conectându-te la el îţi dai seama că ceva îi se întâmplă şi asta este foarte important”, a adăugat Alexandra Dobre.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.