Ministrul Justiţiei Stelian Ion a explicat că nu există niciun conflict cu Ludovic Orban privind proiectul pentru modificarea legilor justiţiei, iar în Guvern a fost semnat un memorandum prin care toată lumea s-a obligat să trimite legile către Parlament până la finalul lunii aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nici vorbă. Nu există niciun fel de conflict. De altfel, veţi putea vedea şi din declaraţiile colegilor. Au fost nişte declaraţii în sensul în care am trimis legile spre avizare, dar am semnat în Guvern un memorandum prin care ne-am obligat cu toţii să trimitem aceste legi către Parlament până la sfârşitul lunii aprilie”, a afirmat Stelian Ion, întrebat marţi la Parlament dacă există un conflict cu Ludovic Orban pe tema modificării legilor justiţiei.

Acesta a adăugat că modificarea legilor justiţiei este bazată pe viziunea guvernării liberale precedente

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Stelian Ion a menţionat că proiectul de modificare a Legilor justiţiei are la bază viziunea guvernării anterioare, adică provine de la PNL.

„Marea majoritate din aceste reglementări, e vorba de 600 de articole cu totul, 80% din aceste reglementări sunt cele care provin din proiectul iniţial pus în discuţie în septembrie 2020. Având în vedere acest calendar foarte strâns, am avut discuţii în Ministerul Justiţiei cu specialiştii din minister, cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, cu societatea civilă, au fost foarte multe propuneri pe care le-am analizat, le-am trecut prin filtrul nostru şi am venit cu aceste propuneri pe care le-am înaintat spre avizare. Fiind un angajament în Guvern că vom trimite legile astfel încât la sfârşitul lunii aprilie să fie în Parlament, o discutare în cadrul coaliţiei cu toate partidele pe articole, 600 de articole, cu siguranţă ar fi condus la o amânare, motiv pentru care în această perioadă de avizare vor exista discuţii în coaliţie, dar facem lucrurile din mers, pentru a ne respecta şi angajamentele luate prin memorandum şi pentru a găsi această variantă care trebuie să treacă de votul din Parlament”, a mai explicat ministrul Justiţiei. 

Stelian Ion a mai spus că a sesizat Comisia de la Veneţia în legătură cu proiectul pentru modificarea legilor justiţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.