Medicul Ioan Lascăr, şeful Secţiei de Arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost marţi la DNA, fiind pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în dosarul privind achiziţiile făcute pentru Secţia de mari arşi de la unitatea sanitară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ioan Lascăr a stat aproximativ 30 de minute în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la plecare refuzând să spună ce acuzaţii i-au adus procurorii.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că Ioan Lascăr a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu.

În acelaşi dosar, fostul manager al Spitalului Floreasca Radu Macovei a fost anunţat marţi de procurori că este acuzat tot de abuz în serviciu.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că procurorii au citat zece angajaţi de la Spitalul Floreasca să se prezinte marţi la DNA pentru a fi puşi sub acuzare în acest dosar. Printre persoanele citate ar fi şi mai mulţi angajaţi de la Departamentul achiziţii al unităţii sanitare.

Potrivit surselor citate, angajaţi ai Spitalului Floreasca vizaţi în anchetă sunt suspectaţi de abuz în serviciu, printre acuzaţii fiind şi aprobarea achiziţiei unor echipamente medicale la preţuri supraevaluate.

În luna mai, Guvernul a sesizat procurorii în legătură cu întocmirea nereală a procesului-verbal de punere în funcţiune a barocamerei de la Secţia de Arşi a Spitalului Floreasca şi pentru plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL, precizând că verificările Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii confirmă că Secţia de Arşi de la Floreasca nu este încă pe deplin funcţională. Anchetatorii au înceut mai întâi cercetările in rem în cazul Secţiei de Arşi de la Floreasca. 

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declara, în 27 octombrie, la conferinţa "Criza sistemului medical românesc. Accesul pacienţilor la tratament" organizată de News.ro, că nu crede că barocamera de la Spitalul Floreasca va putea fi folosită pentru tratarea arsurilor grave. Voiculescu preciza că aceasta este mai potrivită pentru tonifierea organismului, pentru tratamente antiaging, cel mult pentru tratarea arsurilor uşoare.

"Grija noastră este să o mutăm de acolo, pentru că avem nevoie de spaţiul respectiv. Grija noastră este ca acea secţie să funcţioneze în interesul pacienţilor. Ce se întâmplă cu barocamera? Ne-ar plăcea să fie folosită, înţelegem că poate fi folosită pentru alte scopuri, nu pentru pacienţii cu arsuri grave, ne-ar plăcea ca spitalul să-i găsească o utilizare la un moment dat. Dacă mă întrebaţi pe mine, vă răspund că sunt uşor sceptic. Barocamera este a spitalului, sper să o poată folosi cumva. În rest este o chestiune care ţine de o investigare a Parchetului", spunea atunci ministrul Sănătăţii.

În replica, profesorul Ioan Lascăr, şeful Secţiei de Arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, declara că proiectul făcut în anul 2000 prevedea că barocamera era obligatorie într-o secţie de mari arşi, dar între timp acest echipament a devenit doar opţional. El precizat că, în urmă cu 16 ani, barocamera era folosită în tratamentul mareului ars, iar ulterior utilizarea a fost extinsă şi pentru pacienţii cu intoxicaţii şi în chirurgia estetică. Potrivit medicului, barocamera a fost luată cu avizul Ministerului Sănătăţii.

"După ce barocamera a fost montată în spaţiul în care astăzi am montat al şaselea pat, s-a văzut că staţia de oxigen nu ar fi făcut faţă solicitărilor şi pentru alte secţii, aşa că am decis montarea ei în apropierea unei alte surse de oxigen. Să vedem când vor veni tehnicienii să o monteze pentru că nu mai este treaba medicilor. După cum am spus, barocamera nu mai este obligatorie, este opţională. Mai mult, şi utilizarea acesteia a fost extinsă, astfel că poate fi utilizată pentru pacienţii cu arsuri, cu intoxicaţii şi în chirurgia estetică. Dar cine ar folosi în urgenţă barocamera pentru chirugie estetică? Ştiţi, vorbim despre barocameră, care acum poate fi utilizată în diverse cazuri. Bisturiul, spre exemplu, este folosit în transplant, dar şi în chiurgia estetică", a adăugat Şeful secţiei de arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Barocamera Secţiei de Arşi de la Spitalul Floreasca a costat 3,4 milioane de lei şi a fost achitată în 10 zile de livrare, nefiind nici funcţională, nici instalată, deşi există un proces-verbal de punere în funcţiune, potrivit Raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Furnizor este firma Gemedica SRL, despre care presa a relatat că este deţinută de un apropiat al lui Sorin Oprescu, Cătălin Galea, aceştia având împreună Clinica Medicală "Academica". 

Barocamera a fost furnizată în 3 decembrie 2013 şi a fost achitată în 13 decembrie, raportul Corpului de control menţionând că, aparent, sunt respectate prevederile legale conform cărora plata trebuie făcută în baza unor documente, dar acestea sunt de fapt nereale, "barocamera nefiind pusă în funcţiune de furnizor" şi că, în consecinţă, aceasta nu trebuia achitată. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.