Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a chemat în instanţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău, după ce la finele lunii trecute a fost oprit în trafic de poliţişti buzoieni care l-au amendat şi i-au luat permisul de conducere.
Pe rolul Judecătoriei Focşani a fost înregistrată, pe 5 decembrie, acţiunea introdusă de Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care a făcut o plângere contravenţională împotriva procesului verbal al Poliţiei Rutiere Buzău, prin care i-a fost reţinut permisul de conducere pe data de 29 noiembrie.
La finele lunii trecute, Marian Oprişan a fost filmat de radar cu 191 km la oră, pe DN 2 E 85, în afara localităţii buzoiene, fiind cea mai mare viteză constatată în data de 29 noiembrie de către poliţiştii din Buzău.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
“Cea mai mare viteză – 191 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 52 de ani, din Vrancea, depistat la volanul autoturismului pe DN 2 E85, în afara localităţii Oreavu”, au transmis ulterior reprezentanţii IPJ Buzău, printr-un comunicat de presă.
Oprişan a fost amendat cu 2900 de lei şi i-a fost reţinut permisul pentru 90 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.